Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în compoziţia lui José de Ribera

Contemporani cu Mesia, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sînt prăznuiţi în aceeaşi zi de 29 iunie, atît în Biserica Ortodoxă cît şi în cea Romano-Catolică. Chipul lor duhovnicesc şi expresia iconografică sînt redate atît în spaţiul eclezial, în icoane mobile, cît şi în picturile religioase.

Unul dintre artiştii care i-au pictat pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a fost José de Ribera (1588-1652), cel mai important pictor al şcolii spaniole (chiar dacă toate lucrările sale din perioada maturităţii au fost create în Italia). Artist recunoscut drept un exponent al barocului spaniol, Ribera, după o educaţie aleasă în ţara natală îşi va petrece o mare parte a vieţii în Italia, la Napoli. Aici are posibilitatea să cunoască marile genii ale picturii renascentiste (Rafael şi Michelangelo), luînd contact direct cu tablourile lui Correggio, Tizian şi Tintoretto. Dar, poate cea mai fructuoasă influenţă o va exercita asupra noului venit Caravaggio, cu forţa şi imprevizibilul compunerii sale, dar mai cu seamă prin cromatismul lui bazat pe conflictul permanent dintre umbră şi lumină. Exemplele şi tipologiile de figuri inspirate din straturile sociale cele mai năpăstuite şi umile (bătrîni, hamali, curtezane etc), pe care le picta Caravaggio, vor fi preluate şi de artistul spaniol, care în timp le va transforma în figurile sale predilecte regăsite în scenele mitologice şi biblice1 . În consens cu această idee, menţionăm cele reliefate de Marina Preutu: „Sub trăsăturile patriarhilor, profeţilor, sfinţilor, mai ales a foarte numeroşi sfinţi Hieronimus, Ribera reproduce de fapt trăsăturile cerşetorilor napolitani”2 .

Compoziţia celor doi Apostoli Petru şi Pavel se înscrie într-o redactare a dublului portret văzut de pictor într-un dialog plastic, înflăcărat, dialog transpus într-o gestică amplă, sugestivă. Apostolii Domnului sînt înfăţişaţi bust înaintea unei mese, din primul plan, dominat de cărţi grandioase. Printre ele, pe marginea stîngă a mesei, se remarcă ascunsă pe jumătate sub mantia de culoarea sienei arse amestecate cu ocru, o cheie. Ribera, prin acest fragment bine reliefat, face apel la Petru, căruia Mesia i-a dăruit cheile raiului. Obiectele amintite se erijează într-o frumoasă natură statică, cunoscută sub numele de bódegon, atît de mult îndrăgită de contemporanii creatorului, precum Juan Sánchez Cotán. E surprinzător faptul că siluetele celor doi mărturisitori ai lui Hristos sînt despărţite între ele de un pergament desfăşurat, ce secţionează parcă pînza în două. În partea stîngă, cum privim, îl sesizăm pe Apostolul Petru redat din profil, în timp ce Sfîntul Pavel se întoarce energic cu faţa spre privitor. Mîna dreaptă o are întinsă în spate, în planul secund, ţinînd cu ardoare o sabie, simbol al martiriului său. Totodată, el ne îndeamnă să privim spre interiorul întunecat al încăperii, iar cu mîna stîngă susţine mijlocul sfetocului imaculat. Sfîntul Petru, căruia artistul i-a accentuat vîrsta şi tipologia chipului – chip ce se înscrie de altfel în trăsăturile menţionate în Erminia lui Dionisie din Furna – are dreapta ridicată, cuprinzînd din spate filacterul, iar în mîna opusă strînge capătul lung al aceluiaşi sul. Pe suprafaţa albă a rotulusului se pot descifra cîteva şiruri de litere greceşti, puse în alternanţă, mici şi mari, ce ne trimit la epistolele scrise de cei doi corifei ai creştinismului.

Simplitatea tabloului religios constă în folosirea cu rigoare a spectrului cromatic, artistul utilizînd roşul-oranj amestecat cu siena arsă, ocrul-auriu, verdele-crom, albul şi negrul. Lumina, ce pătrunde cu fineţe şi construieşte cele două siluete, este deplină pe faţa Apostolului Neamurilor. Portretul lui se defineşte ca al unui matur deplin la vîrstă, plin de vitaliate şi de forţă. Dacă ne gîndim la descrierea călugărului iconograf Dionisie, reţinem că multe din atributele sesizate de acesta ca fiindu-i caracteristice lui Pavel sînt regăsite şi aici.

Privind lucrarea pictată cu mult realism şi rigoare ne dăm seama de perfecţiunea tehnică la care ajunsese maestrul spaniol, precum şi de profunzimea psihologică pe care a imprimat-o celor doi sfinţi. Ribera excelează în dorinţa sa de a exprima şi de a reda materialităţile lumii înconjurătoare: moliciunea draperiei ce se rotunjeşte pe capătul mesei, strălucirea reţinută a părului alburiu al lui Petru sau consistenţa efemeră şi translucidă a sulului de hîrtie. Toate acestea demonstrează o personalitate marcată de tradiţia picturii spaniole ce punea la loc de cinste portretul, pentru care observaţia directă era predominantă asupra tuturor celorlalte consideraţii de ordin social sau moral3 . Trebuie să reţinem faptul că viaţa lăuntrică în Dumnezeu se descoperă pe chipurile lor iluminate, iar în locul feţelor întrucîtva suferinde ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel întîlnim aici chipurile lor transfigurate.

Conf. univ. dr.
Marcel MUNTEAN

1 George Oprescu, Manual de istoria artei. Barocul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985, p. 207.

2 Marina Preutu, Pictura spaniolă din secolul al XVII-lea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989, p. 14.

3 Marina Preutu, op. cit.,p. 13.