Şezătoarea din Orman din nou pe scenă

Să nu îngropăm tradiţiile în uitare – sub acest titlu a avut loc în sala mare (pusă la punct ca la oraş!) a Căminului Cultural din satul Orman, comuna Iclod, un grandios spectacol folcloric prilejuit de revenirea pe scenă, după mulţi ani de inactivitate, a renumitei şezători populare din localitate. Numai cuvinte de laudă la adresa organizatorilor în frunte cu dl Emil Pîrţoc, fiu al comunei Iclod, care după o lungă perioadă a reuşit să revigoreze vechile tradiţii, obiceiuri şi datini populare de pe aceste meleaguri încărcate de istorie şi artă tradiţională. Ca la Orman, nicăieri!

52 de femei şi bărbaţi de vîrste diferite (Ioana Roman, cea mai mică interpretă, este elevă în clasa a II-a la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla) au încîntat asistenţa. Am asistat la o veritabilă trecere în revistă a unor frumoase şi valoroase obiceiuri populare din satul Orman, care nu sînt date uitării, ci, dimpotrivă, sînt păstrate şi duse mai departe de generaţia tînără. Ce bine ar fi să vedem astfel de iniţiative şi în alte localităţi rurale de pe Valea Someşului Mic!

Din „decor” nu au lipsit obişnuitele obiecte folosite în şezătoare – furca de tors sau vîrtelniţa – dar şi ocupaţiile specifice, precum cusutul, depănatul, tricotatul. Timp de două ore, femeile şi bărbaţii au horit, au dansat şi au recitat poezii. Amfitrionul, gazda acestei manifestări a fost dna Viorica Oprea, prezentator şi moderator al spectacolului. Şezătoarea de la Orman s-a încheiat cu hora satului, peste 500 de localnici şi oaspeţi petrecînd o seară minunată în acordurile cîntecelor de pe aceste meleaguri.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.