SERGIU PAVEL DAN: ÎNVOLBURĂRI ŞI VREMUIELI POLITICE

Deunăzi, am descoperit cu emoţie, în cutia poştală, cartea pe care încerc să v-o prezint. Citindu-i şi dedicaţia care o însoţea, emoţia a sporit copleşitor. De Sergiu Pavel Dan ne leagă amintiri dintre cele mai plăcute încă din vremea studenţiei, cînd ne-a fost profesor. La seminarii, comunicam ireproşabil. Îi admiram eleganţa, probitatea profesională, ironia fină prin care amenda, întotdeauna corect, şi mediocritatea veselă, şi preţiozitatea juvenilă cu fard intelectual. Trăiam senzaţia că Dumnealui avea încredere în devenirea mea. După absolvire, am urmărit cu atenţie modul cum şi-a edificat opera de istoric şi critic literar, pînă la a ajunge, astăzi, unul dintre cei mai importanţi specialişti români pe domeniul fantasticului în literatură. Este numai vina mea că nu am fost destul de receptiv şi la un alt aspect al creaţiei Domniei Sale, cel care vizează eseul politic, afirmat mai cu seamă în ultima vreme. Volumul Învolburări şi vremuieli politice (apărut la Editura Şcoala Ardeleană ) este al patrulea, în ordine cronologică, într-o serie din care mai fac parte Republică şi uzurpare (2007),Cărările diversiunii (2009), Răstimpul dezlănţuirilor politice (2012). E o deosebit de plăcută surpriză pentru noi a-l descoperi pe autor şi în această ipostază în vremurile de profunde învolburări politice pe care le traversăm. Simţim cu toţii nevoia ca intelectualii de prestigiu să iasă din expectativă şi să-şi afirme răspicat atitudinea faţă de fariseismul generalizat din politica românească.

Sergiu Pavel Dan este nu numai literat, are şi o temeinică pregătire de istoric. Se mişcă uşor prin meandrele istoriei universale, din antichitate pînă în modernitate, dar stăpîneşte la fel de bine şi istoria naţională. Cunoaşte desfăşurarea şi tîlcul acelor vremuieli la care se referă. Şi-a format gîndirea politică nu plecînd de la situaţii de conjunctură, ci urmărind fenomene sociale pe o lungă perioadă de timp. Nu a fost şi nu este un om politic activ, ci un intelectual cu o cuprindere largă a vieţii publice româneşti. Se trage dintr-o familie prestigioasă, care şi-a pus amprenta asupra formaţiei sale. Fiu al ilustrului scriitor Pavel Dan şi nepot al unui distins preot greco-catolic din părţile Clujului, s-a impregnat, din copilărie, de etica şi rigoarea românismului Şcolii Ardelene. Atitudinea sa civică a fost şi a rămas fermă, incapabilă de compromisuri. Un om care emană distincţie pretinde şi celor din juru-i aceeaşi ţinută. Nu ezită niciun moment să-şi afirme clar opţiunea politică. Sergiu Pavel Dan este un monarhist convins. Vede în monarhul constituţional nu numai conducătorul de stat ideal, ci şi un simbol atestat printr-un lung parcurs istoric. De pe această poziţie veştejeşte prestaţia preşedinţilor de republică postdecembrişti, mai cu seamă a doi dintre ei, Ion Iliescu şi Traian Băsescu. Dimensiunea pamfletară nu lipseşte în eseurile de actualitate politică, dar nici nu se rezumă la asta. Autorul are curajul să spună lucrurilor pe nume şi perspicacitatea să descîlcească iţele numeroaselor diversiuni care au intoxicat societatea românească de astăzi pînă la a o aduce în situaţii disperate. Un preşedinte cu apucături de autocrat care îşi subordonează instituţiile de forţă ale statului este periculos, sugerează autorul, nu numai în perioada mandatului său, ci şi în continuitatea istorică. O dată pervertite, aceste instituţii greu îşi mai revin, astfel că democraţia pierde unul din sensurile sale majore. În perspectiva aceasta, monarhul luminat, educat de copil pentru funcţie, este singurul capabil să asigure echilibrul între puterile statului şi liniştea în societate. El nu are cum fi nici mîrlan, nici insul cu educaţia precară a mahalalei sordide, ci doar omul distins, model de cultură şi civism, care impune respect prin personalitatea sa. Nu-s mai blînde nici observaţiile autorului faţă de numeroasele decizii sau indecizii aberante ale justiţiei aservite politic, încît te întrebi, firesc, în ce aşa-zisă democraţie trăim ? Şi culmea fariseismului, uneori, toate acestea sub oblăduirea unor guvernanţi din democraţii occidentale consolidate, ale căror interese strategice primează în faţa decepţiei româneşti aproape generalizate.

Istoricul Sergiu Pavel Dan cuprinde în acest volum şi cîteva eseuri de politică, să zicem, retro, pe subiecte franceze. Deloc întîmplător. Distanţîndu-se de actualitatea imediată, nu face decît să adune, indirect, argumente pentru viziunea sa privind învolburările politice de azi. Primul moment la care se opreşte este Blocada continentală antibritanică instituită de Napoleon în 1806, pe care o consideră o aberaţie istorică. Trebuie precizat de la început că autorul nu-l simpatizează pe celebrul împărat. Autocratismul său, de inspiraţie plebee, îl decepţionează. Unui spirit de sorginte clasică îi vine greu să-şi asume exuberanţe romantice, de orice natură ar fi. Admiră, în schimb, spiritul englez, demnitatea acestuia, echilibrul său, vocaţia sacrificiului. El s-a format şi s-a consolidat în jurul ideii de monarhie, al tradiţiei monarhice… Al doilea moment istoric, de anvergură mai redusă, se referă la „cronologia tumultoasei afaceri Dreyfus”, pornită în 1894, care a ţinut trează atenţia societăţii franceze aproape un deceniu. Caz tipic de diversiune naţionalistă, în care interese politicianiste şi o justiţie coruptă îşi etalează precaritatea morală în toată splendoarea ei. Expresie, sugerează autorul, a manifestărilor unui regim republican, care, ieşind din chingile unui autoritarism sufocant, dacă nu are instituţii publice credibile, dă curs unui liberalism deşănţat, ce poate inspira orice samavolnicie. Chiar dacă nu rosteşte părerea direct, autorul dă de înţeles că societatea românească, în evoluţia sa modernă, a fost cam pripită luînd de model regimul republican francez. Poate că ar fi fost mai potrivit să se fi ţinut de modelul englez, în spiritul tradiţiei monarhice. Multe dintre cele prin care am trecut şi trecem nu ar fi cauzat atîtea învolburări generatoare de crize de identitate.

Volumul de eseuri Învolburări şi vremuieli politice este o carte unitară, prin tematica sa, prin atitudinea autorului faţă de problematica abordată, în ciuda unui aparent eclectism. Se citeşte cu plăcere, pentru că eseistul are un stil elegant, e franc în opinii, polemic numai cît trebuie, fără ezitări în a spune ce este de spus la adresa cui merită. Avem mare nevoie de asemenea cărţi pentru a trezi conştiinţa politică a publicului larg, astfel încît societatea românească să poată copleşi politicianismul gregar din sînul său printr-o atitudine civică dezinhibată, care să stimuleze afirmarea valorilor politice autentice, într-o lume stabilă, cu vocaţie creatoare.

Iuliu PÂRVU