Seplecan şi-a pierdut mandatul de consilier judeţean

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, şi-a pierdut mandatul de consilier judeţean.

Prefectura Cluj a anunţat ieri că prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan a emis ordinul privind încetarea de seplecandrept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier judeţean în Consiliul Judeţean Cluj a lui Mihai Seplecan, precum şi declararea ca vacant al locului de consilier judeţean ocupat de acesta. Măsura prefectului vine după ce Partidul Naţional Liberal, Organizaţia Judeţeană Cluj, a anunţat că Seplecan a fost exclus din partid.

‘’Menţionăm faptul că solicitarea a fost însoţită de: Decizia nr.1 din 6.11.2015 a Colegiul Director Judeţean al PNL Cluj privind excluderea din rîndul membrilor PNL a domnului Mihai Seplecan şi Hotărîrea nr.3 din 14.03.2016 a Curţii de Arbitraj a PNL privind rămînerea definitivă şi executorie a excluderii din rîndul membrilor PNL a domnului Mihai Seplecan. În conformitate cu prevederile art. 9 alin.2 litera h^1 din Legea nr. 393)2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei lista a fost ales.

De asemenea, precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 12 alin.3 din Legea nr. 393/2004, «în cazul prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. h^1), în termen de 30 de zile de la data sesizării partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale pe a cărei listă consilierul local sau consilierul judeţean a fost ales, prefectul constată, prin ordin, încetarea mandatului consilierului local sau judeţean înainte de expirarea duratei normale a acestuia şi declară vacant locul consilierului local sau judeţean»”, a anunţat Prefectura Cluj.

Decizia a fost comunicată lui Mihai Seplecan, Consiliului Judeţean Cluj, Ministerului Afacerilor Interne, precum şi Autorităţii Electorale Permanente-Filiala Nord-Vest. Locul lui Mihai Seplecan în forul judeţean va fi luat de primul supleant de pe lista candidaţilor USL din 2012 la CJ Cluj. Este vorba de social democratulMihai Şandru, de 37 de ani, din Cîmpia Turzii. Şandru va fi validat în următoarea şedinţă a deliberativului judeţean.

Biroul Politic Judeţean (BPJ) a propus în luna octombrie 2015 excluderea din partid a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, iar în 6 noiembrie Comitetul Director Judeţean al PNL Cluj a validat decizia.

Seplecan a contestat decizia privind excluderea sa din partid, însă în 14.03.2016 Curtea de Arbitraj a PNL a decis că decizia a fost statutară. La scurt timp după decizia de excludere din PNL, Seplecan a fost înlăturat şi de la conducerea Consiliului Judeţean Cluj.

Liberalul Mihai Seplecan a fost ales, în 10 iunie a.c., preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj în locul rămas vacant după demisia lui Horea Uioreanu. Alegerea lui Seplecan ca preşedinte cu atribuţii depline a fost posibilă ca urmare a intrării în vigoare a legii care reglementează alegerea autorităţilor locale (Legea nr. 115/2015) şi care arată că „preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către consiliile judeţene, respectiv consiliile locale”.

După demisia lui Uioreanu din funcţia de preşedinte al CJ Cluj, deliberativul judeţean l-a ales pe vicepreşedintele Vakar István să preia atribuţiile de preşedinte. Cum între timp a intrat în vigoare Legea 115)2015, consilierii judeţeni au decis să aleagă un alt preşedinte, care să conducă cu drepturi depline destinele judeţului Cluj pînă la alegerile locale din iunie 2016. Astfel, la şedinţa deliberativului judeţean Cluj din 10 iunie, grupul PNL l-a propus pentru această funcţie pe Mihai Seplecan. După puţin timp de la instalarea sa în fruntea Consiliului Judeţean cluj, Seplecan a intrat în conflict cu conducerea PNL. În acest context, liberalii au făcut demersuri atît pentru excluderea din partid, cît şi pentru demiterea de la şefia CJ Cluj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.