Senatorul Alexandru Cordoş (PSD): Lipsa unor proiecte durabile a dus la pierderi masive de locuri de muncă

România nu a conceput în ultimii ani proiecte durabile în economie, iar consecinţa acestui fapt este că s-au pierdut, masiv, locuri de muncă, fără a se pune ceva în schimb, susţine senatorul PSD Alexandru Cordoş.

“Conceptul de întreprindere socială, care implică şi calitatea de angajat şi pe cea de proprietar, este mai vechi. Chiar dacă nu vreau să arunc vina pe nimeni, trebuie să spun, totuşi, că foştii guvernanţi ar fi trebuit să implementeze mai de Alexandru-Cordos-04mult proiecte de genul “Combinatului social” de la Cîmpia Turzii. Proiectul acesta în valoare de 6,4 milioane de euro, susţinut de Uniunea Europeană, a fost gîndit în urmă cu şase luni şi, iată, azi este lansat cu succes”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, senatorul Alexandru Cordoş.

El a arătat că un număr de 743 de persoane disponibilizate de la Combinatul Mechel din Cîmpia Turzii vor fi cuprinse în acest proiect. Ei vor avea şi o sursă de venit sigură şi vor beneficia şi de policalificare. Dintre totalul de 743 de persoane prevăzute în proiect, 350 vor fi şi angajaţi şi proprietari la “Combinatului social”, iar pentru ceilalţi se vor găsi, după recalificare, oportunităţi de angajare.

“Combinatul Mechel a avut angajaţi din întreaga zonă Cîmpia Turzii. S-a văzut, azi, că muncitorii disponibilizaţi de la Mechel nu mai au răbdare, dar s-a văzut, pe de altă parte, că au înţeles că împreună cu autorităţile pot rezolva situaţia lor extrem de dificilă. Pentru cei ce nu au un locuri de muncă, trebuie create locuri de muncă. Şi este nevoie să ne aducem înapoi acasă tinerii care au plecat să lucreze în străinătate. Foarte mulţi tineri din Turda şi din Cîmpia Turzii muncesc în străinătate. Subliniez că avem întreg sprijinul Guvernului pentru a implementa proiecte de genul celui lansat azi la Cîmpia Turzii”, a spus senatorul clujean. El apreciază la superlativ forţa de muncă “bine calificată şi foarte disciplinată” din zona Turda şi Cîmpia Turzii.

Alexandru Cordoş a amintit, totodată, că lipsa locurilor de muncă a creat o dramă la Cîmpia Turzii. “Aici trebuie să fie atrase investiţii durabile. Consider că dubla calitate, de angajat şi proprietar, pe care o aduce acum “Combinatul social”, este primul pas pentru stabilitatea locului de muncă. Apar, apoi, şi alte noi coordonate – eficienţă, calitate şi responsabilitate”, a explicat senatorul clujean.

Referindu-se la faptul că IKEA este partenerul suedez în proiectul “Combinatului social” de la Cîmpia Turzii, senatorul Alexandru Cordoş a declarat că este mîndru de acest lucru, el fiind preşedintele Grupului Parlamentar de Prietenie România-Suedia. Judeţul Cluj este înfrăţit cu provincia Blekinge din Suedia, iar Alexandru Cordoş a avut un rol important în realizarea acestei apropieri între două regiuni europene de renume.

“Cred că România, oricît de jefuită a fost pînă acum, mai are suficiente resurse naturale şi mai ales resurse umane de calitate. Ele trebuie să fie valorificate plenar în interes naţional”, a subliniat Alexandru Cordoş.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.