Semioticianul finlandez Eero Tarasti – invitat în cadrul Festivalului Internaţional „Sigismund Toduţă”

În cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional „Sigismund Toduţă”, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” şi Fundaţia Sigismund Toduţă au onoarea de a-l avea drept invitat special pe semioticianul finlandez Eero Tarasti. După ce i se va înmîna titlul de Doctor Honoris Causa (16 mai, ora 12), reputatul profesor va susţine un curs de măiestrie de semiotică muzicală (16 mai, ora 15) şi o prelegere în deschiderea Conferinţei Internaţionale „Sigismund Toduţă” (17 mai, ora 10). Accesul la aceste evenimente este liber. Prezenţa profesorului Eero Tarasti este susţinută de Ambasada Finlandei la Bucureşti.

EERO TARASTI (n. 1948), profesor de muzicologie la Universitatea din Helsinki din 1984, a fost preşedinte al IASS)AIS (International Association for Semiotic Studies – Asociaţia Internaţională de Studii de Semiotică) între 2004-2014, iar în prezent este Preşedinte Onorific al acestei asociaţii. A studiat muzica la Sibelius Academy, Helsinki, apoi la Viena, Paris, Rio de Janeiro şi Bloomington. A obţinut titlul de Doctor la Universitatea din Helsinki (1978) după studii efectuate la Paris cu Claude Lévi-Strauss şi A.J. Greimas. Este unul dintre fondatorii şi directorii grupului internaţional de cercetare Musical Signification încă din 1984. A fost preşedintele Institutului Internaţional de Semiotică la Imatra în perioada 1984-2013, fiind unul dintre fondatorii acestuia. Tarasti deţine titlul de Doctor Honoris Causa la universităţi precum Academia de Muzică din Estonia, New Bulgarian University (Sofia), Indiana University (Bloomington) şi Universitatea din Aix-Marseille. Printre publicaţiile sale cele mai importante: Myth and Music (1979), A Theory of Musical Semiotics (1994), Heitor Villa-Lobos (1996), Existential Semiotics (2000), Signs of Music (2003), Fondements de la sémiotique existentielle (2009), Semiotics of Classical Music (2012) şi Sein und Schein, Explorations in Existential Semiotics (2015); a publicat, de asemenea, şi două romane: Le secret du professeur Amfortas (2002) şi Retour à la Villa Nevski (2014, în limba italiană L’heredità di Villa Nevski, 2014).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.