Se simplifică procedurile de adopţie

Din luna aprilie a acestui an, procedura de adopţie a copiilor abandonaţi la naştere de mame se va simplifica. Pînă acum, micuţii care nu erau căutaţi de părinţi sau rude nu puteau fi daţi spre adopţie fără acordul scris al familiei. În următoarele luni însă, bebeluşii care nu sînt căutaţi timp de un an, vor fi consideraţi abandonaţi şi, în consecinţă, se va putea deschide procedura de adopţie. Oficialii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) se aşteaptă ca, odată cu simplificarea procedurii, să crească şi numărul cererilor de adopţie.

De asemenea, începînd cu luna aprilie, perioada de atestare a unei familii, în vederea adopţiei, se va prelungi de la 60 de zile, cît este în prezent, la 120 de zile. Totodată, după ce un copil este declarat adoptabil, în 30 de zile i se caută o familie, iar dacă în judeţ nu există cupluri dispuse să înfieze un micuţ, se vor căuta familii disponibile în alte judeţe din ţară.

Şi în fine, tot din aprilie, recunoaşterea copilului din afara căsătoriei se va face doar prin testul ADN.

M. V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.