Se reiau zborurile din Cluj-Napoca spre Emiratele Arabe Unite

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a anunțat că, începând din 7 octombrie, după o întrerupere de aproximativ un an şi jumătate, cauzată în mod evident de împrejurările răspândirii pandemiei SARS CoV2 (Covid-19), la nivel european şi global, compania Wizz Air va relua zborurile sale regulate spre Emiratele Arabe Unite.

Datorită măsurilor mai permisive ale restricțiilor de călătorie din Dubai, zborurile iniţial programate pe ruta Cluj-Napoca – Abu Dhabi, cu începere din 7 octombrie, vor fi redirecționate către Aeroportul Internaţional Dubai. Zborurile spre destinaţia Dubai vor fi operate de compania Wizz Air, pentru început cu o regularitate de o frecvenţă pe săptămână, în ziua de joi, urmând ca din 31 octombrie, odată cu începerea sezonului de iarnă, zborurile să fie efectuate cu două frecvenţe / săptămână, în zilele de joi şi duminică, până la finalul sezonului de vară 2022.

Pasagerii care călătoresc din România în Dubai trebuie să aibă un test PCR negativ COVID-19 realizat cu 72 de ore înainte de plecare și li se poate cere să facă un alt test la sosire. Rezultatele testului trebuie să fie tipărite în engleză sau arabă. Rezultatele electronice nu sunt acceptate.

Dacă se efectuează un test la aeroport, pasagerii vor rămâne în reședința lor până la primirea rezultatului. De asemenea, pasagerii trebuie să dețină o asigurare medicală internațională care acoperă COVID-19 și vor fi obligați să descarce și să se înregistreze pe aplicația specială pentru mobil „Al Hosn”. Pasagerii care călătoresc în Dubai trebuie să verifice regulat condițiile de călătorie, deoarece pot apărea schimbări de ultim moment.

Reluarea zborurilor Cluj – Dubai oferă pasagerilor pe toate segmentele de trafic – business, etnic sau turistic -, opțiuni atractive de călătorie, cu posibilitatea de a călători mai departe spre diverse destinații din întreaga lume, respectiv din Africa, Europa, Asia Centrală şi de Sud-Est şi Orientul Mijlociu.

„Decizia companiei aeriene Wizz Air de a relua zborurile spre unul dintre cele mai importante hub-uri la nivel mondial reprezintă o oportunitate de care pasagerii noștri pot beneficia și va conduce implicit la dezvoltarea relațiilor economice și turistice pentru întreaga regiune. Acest lucru ne confirmă încrederea în recuperarea treptată a pieţei şi necesitatea de a continua eforturile noastre de redresare a traficului de pasageri”, a afirmat David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.

Luând în considerare şi destinaţia Abu Dhabi / Dubai, compania Wizz Air oferă în total de pe baza sa din Cluj-Napoca, 35 de zboruri regulate către 14 țări din Europa și Orientul Mijlociu, iar până la finalul anului 2021 încă alte 4 destinații sunt programate a fi reluate / lansate, după cum urmează: Hamburg şi Billund (din 31 octombrie 2021), respectiv Karlsruhe Baden Baden (din 1 noiembrie 2021) şi Liverpool (din 2 noiembrie 2021). Informații suplimentare pot fi obținute accesând site-ul www.wizzair.com

Având în vedere situația generată de pandemia de Covid-19, pasagerii trebuie ca la sosirea în aeroport să respecte toate măsurile de distanțare fizică, măsurile sanitare obligatorii de purtare a măștii și toate instrucțiunile personalului aeroportuar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut