Se modifică criteriile de selecție a contribuabililor mari și mijlocii

ANAF a anunţat că redefinește criteriile de includere a contribuabililor în categoriile ”mari” și ”mijlocii”, pentru a se încadra în tendinţele economico-financiare actuale.

În categoria ”marilor contribuabili” vor fi incluse și societățile afiliate în mod direct la un mare contribuabil (criteriul afilierii directe), precum şi contribuabilii nou-înfiinţaţi care, la data înfiinţării, se angajează să realizeze, în maximum 3 ani consecutivi, investiţii de minimum 10 milioane de euro (criteriul investiţional).

De asemenea, criteriul grupului fiscal unic va permite încadrarea în rândul contribuabililor mari / mijlocii a membrilor unui grup fiscal unic atunci când sunt îndeplinite criteriile de selecţie de reprezentantul fiscal sau oricare dintre membrii care aparţin grupului, așa cum este definit la art. 269 alin. (9) din Codul fiscal.

Criteriul de bază a fost reanalizat, astfel încât reprezintă rezultatul agregării a trei indicatori relevanți ponderați ai activității contribuabililor: cifra de afaceri – 50%, volumul obligaţiilor fiscale declarate – 30% și volumul cheltuielilor cu personalul – 20%.

Continuitatea este de asemenea importantă, astfel încât din rândul contribuabililor mari / mijlocii vor fi excluşi, după trei ani consecutivi în care nu au îndeplinit criteriul de bază, cei aflaţi în procedura falimentului sau în inactivitate temporară, precum şi cei declaraţi inactivi, potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul de procedură fiscală.

De asemenea, s-a menţinut criteriul reprezentării fiscale, care permite includerea contribuabililor nerezidenţi în rândul contribuabililor mari / mijlocii, dacă sunt reprezentaţi sau reprezentaţi fiscal de un mare contribuabil sau de un contribuabil mijlociu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.