Se întîmplă ceva!

RADU VIDA

radu vidaÎn timp ce Europa unită pare tot mai… divizată, iar Statele Unite ale Americii se afundă tot mai tare în incapacitatea de a trece peste orgolii şi a debloca un nou început de criză, în Asia lucrurile se întîmplă exact invers. Dacă pe Bătrînul Continent, spre exemplu, disputa pentru limitarea imigraţiei ia amploare, iar americanii provoacă incapacităţi de plată la nivelul continentului lor (deocamdată), cele mai mari ţări din Asia îşi definesc rolul şi locul în marele angrenaj al dezvoltării economiei regionale şi mondiale, totodată. Este suficient să amintim faptul că, în debutul lucrărilor celei de a XXI-a ediţii a reuniunii neoficiale a liderilor ţărilor APEC de la Bali (Indonezia), preşedintele Obama a fost nevoit să-şi întrerupă turneul asiatic şi să se întoarcă în SUA pentru a încerca o deblocare a falimentului creat de republicani. Pe de altă parte, preşedintele Xi Jinping s-a întîlnit cu oficialităţi din Thailanda şi Malaezia, iar primul ministru chinez Li Keqiang a condus fructuoase delegaţii economice şi a avut un discurs important la Forumul economic chinez de la Kuala Lumpur.

Neîndoielnic că efortul chinezilor de a coagula toate forţele economice ale Asiei întîlnesc şi obstacole. Dar atît Thailanda, cît şi Filipine şi, pînă la urmă, şi Japonia sînt conştiente de rolul primordial al economiei chineze în context global.

Şi se comportă ca atare.
În această perioadă, în care economia mondială trece printr-o perioadă de ajustări profunde, ţările Asiei se regrupează în vederea obţinerii unei mai serioase şi sustenabile creşteri economice şi dezvoltarea unor pîrghii de colaborare în regiunea Asia-Pacific, care să ducă înainte şi economia mondială. Este evident că se întîmplă ceva în această parte a lumii, cu atît mai mult cu cît întreaga regiune se comportă altfel decît ţările europene, spre exemplu. În preajma summitului de la Bali s-a deschis coridorul aerian GuangXi, linii cargo dinspre China spre toate punctele de mare concentrare economică ASEAN. Dincolo de eufemismele diplomatice ale întîlnirilor la nivel înalt, este clar pentru toată lumea că Malaezia şi Indonezia, alături de Coreea de Sud, Vietnam, Brunei, Mianmar şi Thailanda şi, desigur, China s-au angajat pe drumul cuceririi supremaţiei economice mondiale. Pentru cei care au urmărit lucrările forumului de la Bali, s-a conturat imaginea creşterii încrederii comunităţii internaţionale în potenţialul de dezvoltare a regiunii Asia-Pacific, prin promovarea şi susţinerea sistemului de comerţ multilateral, prin coordonarea centralizată a comerţului liber regional şi promovarea schimburilor privind lucrările de infrastructură între ţările APEC. (Pe cînd Europa, nu ştie decît să închidă punţile de cooperare Schengen!)

Ne aflăm, aşadar, într-o nouă etapă a dezvoltării economiei mondiale. După „miracolele” celor cîtorva economii asiatice, în care a predominat dezvoltarea individuală şi concurenţială a unor sporadice eforturi de modernizare, iată că, în prezent, cooperarea şi coordonarea dezvoltării regionale face ca leadershipul economiei mondiale să se mute în această parte a lumii. Cu toate asperităţile şi interesele particulare, dezvoltarea regională de aici a adus un plus de consistenţă dezvoltării şi creşterii economice, iar comportamentul Chinei în rezolvarea paşnică a diferendelor a consolidat poziţia ei de lider în această amplă transformare a priorităţilor economiei globale.
Iar procesul este abia la început!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.