Se ieftinesc rovinietele pentru transportul de marfă

Rovinietele pentru vehiculele de transport marfă se ieftinesc din 20 ianuarie, cu excepția celor cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, în schimb se mențin valorile rovinietelor pentru autoturisme, microbuze și autocare.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că, începând din 20.01.2017, ora 00:00, vor intra în vigoare noile valori ale rovinietlor, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 221/2016 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
La vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală de 7,5 tone valoarile rovinietei scad astfel: * 7 zile – de la 20 de euro la 16 euro * 30 de zile – de la 52 de euro la 32 de euro * 90 de zile – de la 120 de euro la 92 de euro. Valorile tarifului pentru o zi și pentru un an se mențin la 4 euro, respectiv 320 de euro.
La vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică de 12 tone, prețurile rovinietei scad astfel: * 7 zile – de la 35 de euro la 28 de euro * 30 de zile – de la 91 de euro la 56 de euro * 90 de zile – de la 210 euro la 160 de euro. Se mențin tarifele pentru o zi – la 7 euro, și pentru 12 luni – la 560 de euro.
La vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală de 12 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv), tarifele scad astfel: * la 7 zile – la 36 euro * 30 de zile – la 72 de euro * 90 de zile – la 206 euro.
La vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală de 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv), tarifelescad astfel: * 30 de zile – de la 143 de euro la 121 de euro * 90 de zile: de la 374 de euro la 345 de euro. Se mențin valorile pentru o zi – 11 euro, pentru 7 zile – 55 euro și pentru un an – 1.210 euro.
la vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), scade tariful doar pentru rovinieta pentru o zi, de la 4 euro la 2 euro.
Rovinietele achitate anterior datei de 20.01.2017 își mențin valabilitatea. Până la finalizarea condițiilor tehnice de implementare cu operatorii de telefonie mobilă din România a noilor categorii (G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto și maximum 23 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto și H – vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto), emiterea rovinietelor prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) se va putea realiza doar pentru categoriile A, B, C, D, E şi F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.