Se apropie termenul de finalizare a extinderii parcului industrial Tetarom I

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că extinderea parcului industrial Tetarom I estre deja realizată în proporţie de 71%, termenul de finalizare al lucrărilor fiind luna decembrie a anului în curs.

Proiectul „Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I – Edificare clădiri, extindere şi modernizare infrastructură”, trebuie finalizat pînă în 26 decembrie, iar lucrările de modernizare şi extindere cu 16,8 hectare a Parcului sînt executate de Asocierea formată din S.C ACI SA Cluj, S.C Nord Conforest SA şi S.C Electromontaj SA, valoarea contractului fiind de 42.131.559 lei fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regional este de 50%.

Prin dezvoltarea şi extinderea parcului industrial Tetarom I, Consiliul Judeţean Cluj îşi propune extinderea activităţii în domeniul serviciilor suport de sprijinire a afacerilor, care să susţină dezvoltarea activităţii economice a IMM-urilor autohtone. În acest moment, parcul se întinde pe o suprafaţă de 320.000 metri pătraţi (mp), cu un grad de ocupare de 100%, aici fiind create peste 2.000 de locuri de muncă. În incinta parcului există o hală multifuncţională care cuprinde 1.700 mp spaţii de birouri şi 3.200 mp de spaţii de producţie, un incubator de afaceri cu peste 1.100 mp spaţii de birouri şi un Centru de afaceri. Printre companiile care îşi desfăşoară activitatea în Tetarom I se numără EnergoBit, Banca Transilvania, RCC Consult, EGH Import Export, Agressione Expres Impex, Siemens sau CBC Development Design, valoarea totală a investiţiilor acestora depăşind 60 de milioane de euro.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut