Scutire de accize la băuturile pentru consum propriu

O propunere legislativă de modificare a Codului Fiscal, ce prevede scutirea de plata accizei pentru cei ce produc pentru consum propriu pînă la 200 de litri de băuturi tradiţionale, a fost depusă la Parlament în această săptămînă de un grup de 48 de deputaţi din toate partidele parlamentare, iniţiativa fiind susţinută şi de asociaţiile producătorilor de pălincă din nordul-vestul ţării. Proiectul vizează exceptarea de la plata accizei pentru 200 de litri de distilat din fructe la 50 de grade, produs anual, în gospodăriile individuale, pentru consum propriu. De asemenea, proiectul vizează reducerea la 10% a accizei standard pentru cantităţile mai mari de 200 de litri.
În categoria produselor ce ar putea beneficia de o reducere a accizelor se numără băuturi tradiţionale precum: pălinca, ţuica, horinca, turţul, vinarsul, rachiul de drojdie de vin, rachiul de tescovină, şi rachiul de fructe.
Începînd cu 1 septembrie, producătorii de băuturi tradiţionale trebuie să achite accize mărite, în sumă de 11 lei pentru fiecare litru de băutură, pînă la cantitatea de 100 de litri, respectiv 22 de lei pentru un litru de băutură, dacă se produce mai mult de 100 de litri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.