Scriitorii gherleni – la finele unui sezon prodigios

Cenaclul literar „Ion Apostol Popescu” de pe lîngă Casa Municipală de Cultură Gherla a încheiat recent un nou sezon prodigios, mai ales în privinţa apariţiilor editoriale. Pe lîngă activităţile periodice de cenaclu, membrii forumului literar coordonat de Constantin Istici se remarcă şi prin numărul cărţilor apărute. De-a lungul anilor, foarte mulţi oameni de litere şi-au lansat ultimele creaţii, dar în acest an, parcă, numărul lor a crescut. Să luăm ca exemplu doar ultima prezentare de carte desfăşurată cu ocazia Zilelor Municipiului Gherla. Atunci au ieşit în faţa publicului cititor Toader Ungureanu cu două volume, „Singuri în noapte” – nuvele şi „De ce mi-ai furat visele, toamna – poezie. Două apariţii editoriale primite cu mult interes de cititorii gherleni, dar nu numai de ei. A doua prezenţă în viaţa literară a Gherlii este Lia Puşa Popan, tot cu două cărţi: „Din funigei de gînd”- poezie şi „Piciu şi o pisicuţă isteaţă” – versuri ilustrate pentru copii (la Gherla, o premieră cartea dedicată micilor cititori!). Ambii autori sînt membri marcanţi ai cenaclului literar gherlean, primul fiind chiar membru fondator şi cel mai prolific scriitor din localitate, domnul Toader Ungureanu avînd peste 20 de cărţi de proză şi poezie! Scriitorul clujean Al. Florin Ţene, prezent la lansarea de la Gherla, a avut cuvinte de laudă la adresa celor doi autori, personalităţi ale vieţii culturale şi literare ale urbei noastre. Preşedintele Cenaclului literar „Ioan Apostol Popescu”, pr. Edmund Dujardi, doreşte să impulsioneze, şi în continuare, activitatea creatoare a membrilor şi poate că la anul vor tipări din nou „Antologia scriitorilor gherleni”, o apariţie aşteptată cu interes de cititorii din oraş, obişnuiţi cu această carte, nelipsită de pe rafturile bibliotecilor. Municipiul Gherla a avut mereu oameni de seamă şi în domeniul literaturii, scriitori cunoscuţi în toată ţara prin apariţiile lor editoriale de mare valoare.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.