„Școala jucăușă” a reunit la Cluj-Napoca preșcolari din șapte județe

Cluj-Napoca a găzduit în perioada 5-6 iunie 2026 evenimentul de amploare, etapa interjudețeană a Jocului colectiv „Kiskurutty Játéktanoda” (în traducere: Școala jucăușă „Oac-oac, cel mic”), la care au participat preșcolari din șapte județe – Alba, Bihor, Harghita, Cluj, Covasna, Mureș și Sibiu. Proiectul se adresează preșcolarilor vorbitori de limba maghiară și are la bază adaptarea unui text literar pentru copiii sau evidențierea unui autor de literatură pentru copii prin textele scrise de acesta și atent alese de către coordonatorul și creatorul jocului colectiv, Kinga Marton, profesor pentru educație timpurie din Sândominic, jud. Harghita.

„Evenimentul celebrează joaca, creativitatea, comunitatea și puterea curiozității copiilor. Evenimentul de deschidere nu a fost doar un punct de plecare, ci o întâlnire între profesori, prieteni, colegi de joacă, idei și zâmbete care se reunesc. Joaca este mult mai mult decât pare. Limbajul jocului este bucuria creației, iar acest limbaj comun aduce mai aproape comunitatea cadrelor didactice și a preșcolarilor.”, a afirmat directorul Grădiniței cu Program Prelungit „Parfum de Tei”, Liana Adela Olinca. Programul ludic organizat pentru grădinițe îi invită pe copii să se joace împreună, sosiți din diferite județe, participând la activități de învățare integrate în joc. Jocul constă în trei etape: etapa locală, județeană și interjudețeană. În etapa locală se întâlnesc copii de grădiniță din localitățile din cadrul județelor, anul acesta participând un total de 55 de echipe (220 de copii!) din cele șapte județe. Numărul de echipe pentru etapa județeană a fost redus, în timp ce fiecare județ a fost reprezentat de o echipă formată din patru membri pentru etapa interjudețeană.

Târg de meșteșuguri vechi

La solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a Asociației pentru Educație și Cultură din Sândominic, jud. Harghita, pentru organizarea acestui eveniment au fost desemnate două grădinițe din Cluj-Napoca: Grădinița cu Program Prelungit „Raza de soare” și Grădinița cu Program Prelungit „Parfum de Tei” care au făcut tot posibilul să creeze o atmosferă feerică și corespunzătoare tematicii anuale, respectiv basme despre Matei Corvin. Cei peste 80 de invitați: preșcolari, cadre didactice, părinți, invitați, musafiri au beneficiat de un program special, au avut posibilitatea să experimenteze „târgul meșteșugăresc”, să parcurgă colțurile puse la dispoziție. Astfel participanții au putut să încerce prelucrarea fetrului, să utilizeze corespunzător ciocanul în atelierul fierarului, să decoreze inițiala numelui regelui Matia, să creeze imagini vivide, renascentiste sau să confecționeze inele din sârmă și bile din lemn. Atmosfera sporită de către membrii Societății de muzică veche „Passeggio” au ridicat nivelul evenimentului. Putem afirma cu bucurie că membrii tuturor echipelor au reușit să parcurgă atelierele. Paralel cu aceste activități, în sala evenimentului de deschidere doamna psiholog, dr. Kadar Annamaria a ținut o prelegere despre empatie și drumul eroului din basme, ea fiind și patronul ediției a XI-a a jocului colectiv. Tot ei îi aparține și mottoul ediției a XI-a: „Cine vrea să vadă, va trebui să coboare de pe tron.”

Vizită la casa lui Matei Corvin

Cei mai mici musafiri au avut parte de multe surprize, momente de distracție, teatru de păpuși prin bunăvoința Teatrului de Păpuși „Puck”, vizitarea casei natale ale lui Matei Corvin, jocul colectiv propriu-zis și la final cadouri personalizate.

Din cele șapte județe participante prin echipa orădeană județul Bihor a obținut cele mai multe monede ducazi. Astfel, echipa „Lumina stelară” a întrunit cele mai multe puncte. Cu toate acestea fiecare echipă în parte a primit aceași surpriză și același cadou prin prizma ideii că jocul colectiv „Kiskurutty Jatektanoda”, Cluj-Napoca nu este concurs, ci un „joc” comun, unde finalitatea nu constă în obținerea locurilor I, II, III sau Mențiune, ci întâlnirea în sine cu copii de seamă și experimentarea jocului colectiv.

La realizarea evenimentului au contribuit Inspectoratul Școlar Județean Cluj, prin prezența inspectorui școlar general adjunct, prof. dr. Adelhaida Kerekes, conducerea Grădiniței cu Program Prelungit „Parfum de Tei”, Cluj-Napoca, respectiv directorul, Liana Adela Olinca, reprezentanții Universității Babeș-Bolyai, Faculatatea de Pedagogie Aplicată, voluntari, sponsori și invitați.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.