Școala de vară „Sub semnul istoriei“, la final

Șapte, din cei cei 10 elevi care vor primi în anul școlar 2022-2023 bursă de merit din partea Academiei Române, au participat, în perioada 1-5 august, la prima ediție a Școlii de vară, cu tema „Sub semnul istoriei“, desfășurată la Centrul de Dezvoltare Durabilă Țara Hațegului-Retezat, din localitatea General Berthelot, județul Hunedoara (entitate ce aparține Academiei Române) și coordonată de prof. univ. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române.

Elevii provin din colegii naționale și licee din Brașov, București, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca, Fălticeni, Jibou și Tulcea.

„Școala de vară a beneficiat, în deschidere, de un cuvânt al acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, mentorul a generații de elevi și studenți, și de prezența acad. Ioan Dumitrache, secretarul general al Academiei Române și inițiatorul programului de stimulare a elevilor cu performanțe școlare deosebite – «Academia Română în dialog cu tinerii». Pe parcursul celor 5 zile de conferințe și excursii tematice, elevii participanți au avut posibilitatea de a investiga repere istorice ale spațiului transilvan și de a explora identități culturale, definite deopotrivă de surse istorice și de legende locale. Programul Școlii de vară a cuprins vizite la Complexul arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Complexul de la Sarmizegetusa Regia, la Castelul Huniazilor din Hunedoara și în Cetatea Devei, la Cetatea Mălăiești, la Peștera Bolii din Petroșani, precum și la Biserica Densuș și la Mănăstirea Prislop. Elevii au vizitat, de asemenea, Rezervația de zimbri și Centrul de știință și artă din Hațeg și Grădinile lui Zoe din Banpotoc” – informează Academia Română.

„Doresc să mulțumesc Academiei Române pentru faptul că a considerat să-mi ofere această bursă și pentru că a organizat această școală de vară, «Sub semnul istoriei», unde toți elevii bursieri să se întâlnească și să schimbe nu doar idei, cunoștințe, ci să formeze prietenii care s-ar putea să dureze și de care să ne amintim în viitor cu mare plăcere. Mai mult, pe plan financiar, consider că Academia a reușit, prin acest proiect, nu doar să intre în contact cu tinerii, ci a reușit și să-i stimuleze pentru studiu, întrucât suma pe care Academia o va oferi timp de 12 luni elevilor bursieri reprezintă un stimulent, care poate fi folosit de noi pentru achiziționarea a diverse materiale necesare studiului. Programul din această școală de vară a reușit să acopere atât de bine zona geografică în care ne aflăm, încât să reușim să parcurgem istoria țării noastre, a trecutului nostru. Eu sunt pasionat de istorie și, astfel, am avut din nou ocazia să reîntâlnesc istoria“ – afirmă Ovidiu Cristian SUĂTEAN, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“, Cluj-Napoca, citat în informarea Academiei Române.

„Academia Română premiază excelența tinerilor care vor deveni savanții de mâine. Pentru prima generație de bursieri (și sperăm și pentru viitoarele) am organizat această școală de vară prin care dorim să-i familiarizăm pe tineri cu frumusețile naturale, dar și cu patrimoniul istoric-cultural unic din județul Hunedoara. Experiența acestei săptămâni mi-a demonstrat că importanța unei astfel de tabere poate fi una determinantă pentru viitorul acestor tineri talentați. Ei au fost selectați pe baza rezultatelor obținute la olimpiadele naționale, județene, la alte concursuri. Rezultatele pe care le-au avut până acum i-au îndreptățit să fie selectați pentru acest program de burse și pentru Școala de vară, iar impactul locurilor pe care le-au vizitat, această adevărată lecție de istorie pe viu, această adevărată lecție de geografie, de biologie pe viu cred că îi va marca și îi va influența în evoluția lor și profesională, dar și umană, dorind să revină în aceste locuri unde cred au întâlnit oameni deosebiți și locuri cu adevărat mirifice“ – declară, potrivit aceluiași document, prof. univ. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, coordonatorul Școlii de vară „Sub semnul istoriei“

Școala de vară face parte dintr-un program complex al Academiei Române, inițiat în anul 2019 și intitulat „Academia Română în dialog cu tinerii“. Programul are ca scop susținerea și promovarea tinerelor talente din școli și universități și este gândit pe patru direcții principale de acțiune: nființarea unui Centru pentru tinerii superdotați; acordarea de premii speciale; acordarea de burse elevilor din medii defavorizate și care au rezultate școlare performante; organizarea unor școli de vacanță sub genericul „Școala olimpicilor“, desfășurate bianual, iarna și vara.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut