Școala de vară „Micii meșteri mari” s-a încheiat, la Gherla

Într-un cadru sărbătoresc, la Muzeul de Istorie al Municipiului Gherla a avut loc festivitatea de încheiere a proiectului școlii de vară „Micii meșteri mari”, eveniment onorat de managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj,  Adriana Irimieș, de consultanții artistici Marinela Zegrean Istici și Grigore Sâmboan. De asemenea, evenimentul a fost onorat de primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan și de administratorul public Vlad Bărbos.

Cu această ocazie au fost prezentate publicului, în cadrul unei expoziții organizate în curtea  interioară a muzeului, cele mai reușite lucrări realizate de cei 60 de copii participanți la această ediție a școlii de vară, o acțiune artistică reușită din toată punctele de vedere. Manifestarea de încheiere a oglindit fidel activitatea desfășurată de copiii cu vârsta între 4 și 18 ani timp de 14 zile, în incinta Clubului Copiilor de pe strada 1 Decembrie 1918, unde aceștia s-au inițiat în tainele artei meșteșugărești, realizând adevărate creații de artă, mult apreciate de asistența numeroasă prezentă la festivitatea de închidere, de la muzeu.

Bilanțul școlii de vară a fost prezentat și de managerul CJCPCT Cluj, Adriana Irimieș, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa organizatorilor și a copiilor, un merit incontestabil în buna derulare a taberei revenind prof. Daniela Katona de la Clubul Copiilor Gherla. În cadrul festivității a fost prezentat și un film documentar despre obiceiurile și tradițiile populare din zona noastră, realizat de CJCPCT Cluj, film ce s-a bucurat apreciere din partea publicului, dornic să cunoască valorile artei populare de pe meleagurile noastre.

Cu ocazia evenimentului, în curtea muzeului gherlean s-a desfășurat și un bogat program artistic oferit de Grupul folcloric „Colindița-Zestrea”, coordonat de prof. Constantin Istici (formație înființată în colaborare cu apreciata interpretă de muzică populară Marinela Zegrean Istici) și de tânăra solistă Larisa Gurzău, formată tot în cadrul Grupului „Zestrea”.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut