Schimburi economice şi culturale cu Austria

Primarul Radu Moisin a primit, ieri, vizita Excelenţei Sale, ambasadorul Austriei la Bucureşti, Dr. Michael Schwarzinger (foto stînga). În cadrul întrevederii, cei doi au discutat despre schimburile economice şi culturale dintre România şi Austria, dar şi despre înlesnirea relaţiilor de colaborare dintre oamenii de afaceri austrieci şi cei români, în special cei clujeni. Conform Oficiului Registrului Comerţului de pe lîngă Tribunalul Cluj, Austria ocupă locul 3 în clasificarea pe ţări a firmelor cu participare de capital străin ordonate după mărimea capitalului, cu 292 de firme în judeţul Cluj.

Tot ieri, Excelenţa Sa Dr. Michael Schwarzinger s-a întîlnit cu rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop. În cadrul întîlnirii, rectorul UBB şi-a exprimat întreaga deschidere faţă de continuarea şi extinderea relaţiilor academice româno-austriece, subliniind importanţa liniilor de studiu în limbile germanice din cadrul facultăţilor Universităţii clujene.

Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca şi-a propus să intensifice relaţiile cu universităţile austriece şi nu numai, apreciind în mod deosebit efectele benefice ale schimburilor de studenţi şi cadre didactice.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.