Scandări la mitingul de la București împotriva lui Nicușor Dan. S-a cerut suspendarea președintelui

Peste 2.000 de oameni au participat, vineri, la un protest în Piaţa Victoriei, organizat de mai multe organizaţii civice, în contextul a trei decizii ale Justiţiei luate joi, toate fiind considerate de iniţiatorii protestului ca fiind împotriva actorilor politici care îl susţin pe preşedintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.

Manifestanţii au scandat sloganuri precum „Nicuşor trădător”, „PSD – ciuma roşie” şi au acuzat sistemul judiciar „condus de Lia Savonea” precum şi „capturarea justiţiei”.

Organizat sub sloganul „E nevoie să apărăm democraţia”, protestul a făcut apel la cetăţeni să iasă în stradă împotriva sistemului care „se luptă din răsputeri să nu se schimbe nimic”.

„Când justiţia este pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă, vocile cetăţenilor cer dreptate. Când instituţiile acţionează parcă doar la ordin este o datorie patriotică să protestăm împotriva unui stat capturat. Când sună Lia, România onestă iese în stradă să apere democraţia. Am fost sute de mii în stradă pentru Justiţie, NU corupţie!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Organizatorii protestului au fost organizaţiile civice „Corupţia ucide”, „Rezistenţa”, „Iniţiativa România” şi „Asociaţia MEA”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.