Scădere uşoară a şomajului în România

În luna noiembrie a anului trecut, rata şomajului înregistrată în Româniaa fost de 5,7%, în scădere faţă de cea consemnată în aceeaşi perioadă a anului 2015, iar cei mai mulţi şomeri s-au regăsit în rândul bărbaţilor.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) a fost de 521.000 de persoane, cifră în scădere atât faţă de luna precedentă (de la 522.000 persoane), cât şi faţă de cea înregistrată în aceeaşi lună a anului anterior (de la 607.000 persoane). Pe sexe, rata şomajuluimasculin a depăşit-o cu 1,8% pe cea a şomajului feminin (valorile respective fiind 6,5% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,7% în cazul celor de sex feminin).
În cazul persoanelor adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,7%, respectiv 5,5% în cazul bărbaţilor şi 3,6% în cel al femeilor. Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,6% din numărul total al şomerilor.

Datele au fost obţinute în urma Cercetării statistice asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO), care se realizează trimestrial. Reamintim că şomerii, conform definiţiei Biroului Internaţional al Muncii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani, care îndeplinesc simultan următoarele condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni. Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă, care, din punct de vedere economic, cuprinde toate persoanele care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii, incluzând populaţia ocupată şi şomerii.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.