Sasafras în aspic: Hoţii de biciclete

Cît am visat! Şi ce mult mi-am dorit. S-o am! Pînă la urmă, am cumpărat-o. Cu bani mulţi. Şi, fălos, m-am pornit prin oraş. La început prin cartier. Mai pe urmă, hălăduind pe toate benzile create pentru biciclişti, spunînd că viaţa-i frumoasă doar pe două roţi Şi.. sexy pe patru. O bibileam. O spălam. O ungeam. Şi-i umflam roţile, cu tot dragul. Ea, în compensaţie, mă purta pe spinare şi-mi suporta toate mofturile. Şicanele. Şi toanele. Pînă într-o zi. Mai exact noapte. Am venit tîrziu, am văzut-o în holul blocului, cuminte, proptită de perete şi temeinic ancorată. Pusă în siguranţă de un lanţ cît toate zilele. Şi un lacăt cu cifru.

Dimineaţa nu mai era. Bicicleta, vreau să zic. Dispăruse. Locul era pustiu: nici urmă de lanţ, de cifru, nici adiere de bicicletă frumoasă şi sexy.  Am sunat la Poliţie, Circumscripţia nr. 2. Amprente, investigaţii, hîrţogăraie. Apropiaţii mă sfătuiau s-o las mai moale. Cică nu s-au găsi în veci…
N-au trecut nici 4 zile şi a sunat telefonul. Agenţii de la Circa 2 mi-au recuperat bicicleta. Şi au prins hoţii. Două puşlamale, cu domiciliul la vilă şi … trai nenică!

Agenţii de poliţie n-au vrut să-şi dezvăluie numele. Ziceau că nu şi-au făcut decît datoria. Mi-au dat bicicleta, am semnat nişte acte şi s-au dus în treaba lor. Să prindă alţi nemernici. Drept pentru care le mulţumesc! Şi semnez:
Ot. PETRID