Sărbătoarea Unirii la Gherla

La amiaza zilei de 1 Decembrie 2011, în municipiul Gherla toate drumurile au dus spre Piaţa Libertăţii, unde la Monumentul Eroilor din faţa Catedralei Armeneşti s-au desfăşurat festivităţile prilejuite de sărbătorirea actului istoric de la 1 Decembrie 1918.

Despre importanţa şi semnificaţia evenimentului a vorbit primarul municipiului, dl Ovidiu Drăgan, care a evidenţiat valoarea istorică a zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Au urmat depuneri de coroane din partea administraţiei locale, a instituţiilor şi societăţilor  de stat şi particulare, a formaţiunilor politice.

La Casa Municipală de Cultură a fost organizat un grandios spectacol festiv cu participarea Fanfarei oraşului condusă de Vasile Chiş, a Corului mixt ‘’Corala Magna’’ dirijat de prof. Valer Perşa şi a Ansamblului de dansuri populare îndrumat de Ioan Miheştean. În faţa celor peste 400 de spectatori (sala plină pînă la refuz) au mai evoluat soliştii şi instrumentiştii cunoscutului taraf de muzică populară ‘’Ardealul’’ condus de violonistul Emil Mihai.

Tot cu ocazia manifestărilor cultural-artistice organizate la Gherla cu prilejul Zilei Naţionale, la Liceul Teoretic ‘’Petru Maior’’ elevii au susţinut un moment literar-muzical, iar la Penitenciarul Gherla persoanele private de libertate s-au întrecut în cadrul unui concurs tematic.

Sz. Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.