Sărbătoarea Muntelui la Mărișel

Drumul spre Mărișel șerpuiește sub umbra arborilor seculari ce încă-și mențin culoarea anotimpului de care ne-am despărțit de doar trei săptămâni, adică un verde ce încă nu-și împrăștie nuanțele ruginii, prelungind frumusețile verii la cota înălțimilor ce trec, în piscurile Apusenilor, de 1.200 de metri.

Domină, încă, culorile verii în împărăția Apusenilor, afinele încă-și mențin vigoarea ca și alte delicatețe, numite fructe de pădure, din care mărișencele pregătesc cele mai gustoase compoturi, dulcețuri și sucuri ce au și suficiente virtuți medicinale, pentru cei ce le consumă.

Pe aceste înălțimi milenare este cocoțat Mărișelul, o localitate pe cât de împrăștiată, pe atât de unită în a-și evoca eroii și a aduce onoruri acestui masiv muntos cu o istorie de mare rezonanță în trecutele secole. Răscoalele și faptele de luptă ale lui Horia, Cloșca și Crișan, ale lui Avram Iancu și Pelaghia Roșu, sunt înscrise cu sânge pe aceste metereze ale Apusenilor.

Tocmai de aceea, sărbătoarea „Ziua Muntelui” de la Mărișel, aflată la a V-a ediție, a fost un eveniment sărbătoresc cu multiple semnificații: istorice, tradiționale și culturale, la care, și în acest an, și-au adus contribuția Primăria Mărișel, Consiliul local, Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Asociația „Pelaghia Roșu” și Asociația Culturală „Mărișana”.

Evenimentele din programul celor două zile au fost simplificate doar sâmbătă, datorită circularei transmisă de Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Cluj, care a interzis organizarea expoziției de cabaline, bovine și ovine ale fermierilor din acest perimetru montan, datorită pestei porcine. Deci, sâmbătă, a fost o zi mai ușoară, ce a debutat cu salutul șefului administrației locale, dl. Viorel Ghic, adresat participanților, prezentarea, totodată, programului celor două zile de reală sărbătoare montană care s-a dorit a fi la înălțime atât la propriu, cât și la figurat.

În centrul civic al comunei au fost organizate standuri expoziționale cu produse de artizanat, standuri comerciale, dar și o bogată expoziție cu produse pregătite din fructe de pădure, din lapte, iar plitele au fost permanent încinse de harnice gospodine care au oferit vizitatorilor cele mai bune plăcinte și chiar balmoș.

Duminică a fost cea mai mare afluență de public, s-au întors la locul de baștină foarte mulți fii ai Mărișelului, au venit vecini din Alba și Bihor, iar clujenii, iubitori de drumeții montane, au avut plusul motivațional să accepte și înăsprirea vântului care a cam răcorit a doua jumătate a zilei de duminică.

Îndeplinindu-și misia de gazdă, primarul Viorel Ghic a motivat încă o dată de ce trebuie sărbătorit măria sa Muntele, apoi a salutat, nominal, oaspeții de mai departe, între care consilieri județeni, sponsori, oameni de cultură, istorici și de afaceri și l-a invitat la cuvânt pe deputatul Cornel Olaru, care a evocat istoria eroilor Apusenilor, a insistat pe greutățile întâmpinate de generațiile trecute, subliniind faptul că nu putea fi o locație mai potrivită pentru a sărbători Ziua Muntelui, decât la Mărișel, datorită faptului că aici s-a născut și a luptat pentru libertate și neasuprire, Pelaghia Roșu. În același timp, parlamentarul din comuna Horea, a cerut autorităților locale de la Mărișel să pună portretul eroinei alături de cel al crăișorului Avram Iancu.

Vorbind despre drepturile moților care nu se respectă de ani de zile, Cornel Olaru a menționat faptul că, în curând, proiectul de lege inițiat de el va oferi 15 mc de material lemnos fiecărei familii, inclusiv dreptul de a-l valorifica pe piață. În acest cadru festiv, primarul a invitat pe scenă familiile comunei care a împlinit 50 de ani de conviețuire, oferindu-le diplome de excelență, buchete de flori și premii în bani. De reținut este și faptul că cele 15 familii sărbătorite au fost duse cu căruțele la slujba desfășurată la Biserica din localitate.

Și pentru că am consemnat interesul conducerii comunei Mărișel pentru generațiile ce și-au petrecut o bună parte din viață în secolul trecut, acum fiind bunici cu multă înțelepciune și experiență de viață, nu au fost neglijați tinerii localității, cei care să străduiesc să obțină rezultate meritorii pe băncile școlilor și facultăților. Și pentru aceștia s-au împărțit onoruri constând în bani, flori și diplome. Au răspuns la apelul dirigintelui, care de astă dată a fost primarul Viorel Ghic: Marian Ovidiu Roșu, Răzvan Roșu, Mădălina Iasmina Purcel, Vlad Darius Roșu, Larisa Mariș, Iulia Mihaela Abrudan, Ancuța Mariana Roșu, Floriana Casandra Miron, Mădălin Darius Mariș, Maria Daria Mari,. Cosmina Cramba, Magdalena Maria Mariș, Alina Abrudan, Magdalena Abrudan, Diana Roșu și Adina Paula Bogdan.

Spectacolul artistic a adus pe scenă grupul de artiști din cadrul Asociației culturale „Mărișana” coordonat de profesorul Ionuț Mariș și taragotiștii Mărișelului, care au interpretat piese tradiționale locului și cântece dedicate mirilor de altădată. Costumele naționale îmbrăcate au îmbogățit decorul zilei.

Moderatorul acestui bogat spectacol, Grigore Sâmboan, a invitat în fața publicului multe vlăstare ale Mărișelului care au și voce, dar și harul valorificării folclorului autentic. Între aceste speranțe se numără: Ana Maria Mariș, Ioana Marc, Diana și Denisa Todea, Daria Alexandra Mariș, Mihaela Iulia Abrudan, Ancuța Roșu, Patricia Popa, Lavinia Danciu, Andra Mariș și consacrata, Livia Hetea.

Grupul tradițional Mărișana și taragotiștii de aici au fost bine aplaudați, lăsând loc vedetelor genului artistic, adică soliștilor Marius Ciprian Pop, Mariana Morcan, soții Valeria și Traian Ilea și faimosului bihorean, Cornel Borza.

Programul serii s-a încheiat cu proiecția în premieră a filmului documentat realizat de CJPCPCT Cluj, într-un proiect de cercetare a obiceiurilor și tradițiilor din județ, în colaborare cu membrii Asociației ,,Mărișana” din localitate, intitulat: „Claca la coasă”.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut