Sărbătoarea Botezului Domnului în Eparhia de Cluj-Gherla

Vineri, 6 ianuarie, în bisericile greco-catolice din Eparhia de Cluj-Gherla va fi program de sărbătoare.

În Catedrala episcopală „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr. 10), credincioşii sînt aşteptaţi să participe la Sfînta Liturghie Arhierească, celebrată de PS Florentin împreună cu mai mulţi preoţi,  care va fi urmată de rînduiala Sfinţirii Mari a Apei. PS Florentin va binecuvînta apoi, cu apă sfinţită, biserica şi toţi credincioşii. În cadrul celebrării liturgice va fi făcută reînnoirea promisiunilor de la Botez, credincioşii vor răspunde în cor întrebărilor puse de preot, prin care „se leapădă de Satana şi se unesc cu Hristos”. Totodată, în această zi, în catedrala greco-catolică clujeană va fi marcată şi împlinirea celor 15 ani de cînd PS Florentin a fost consacrat episcop, la Roma, de către Sfîntul Părinte de atunci, acum Fericitul Ioan Paul al II-lea – a anunţat Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

În 6 ianuarie, Biserica Greco-Catolică, împreună cu Biserica Ortodoxă, celebrează Botezul Domnului – Sărbătoarea Bobotezei, „ziua în care, potrivit tradiţiei, în biserici se face rugăciunea de invocare a Spiritului Sfînt asupra apei care primeşte astfel darul de a aduce vindecare şi purificare celor care o folosesc cu credinţă” – se precizează într-un comunicat al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

„Botezul Domnului marchează începutul misiunii publice a Mîntuitorului, care, la vîrsta de 30 de ani, se aşează în rîndul păcătoşilor, a celor ce, auzind chemarea lui Ioan, doresc să fie botezaţi întru căinţa păcatelor. Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre prorocii Vechiului Testament, cu care timpul Vechiului Testament se încheie. Ioan este cel care îl arată pe Hristos, ca fiind Cel venit să boteze în Spirit Sfînt şi foc.

În momentul cînd Isus primeşte botezul de la Ioan, din cer coboară vocea Tatălui, împreună cu raza luminoasă a Spiritului Sfînt care îl învăluie, iar vocea îl arată ca «Fiul cel iubit», întru care Tatăl îşi găseşte bucuria, bunăvoinţa.

Botezul lui Ioan este doar un botez simbolic, al căinţei pentru păcate, pentru că este o trecere prin apă – simbolul curăţirii, purificării. Efectul spiritual al Botezului pe care Mîntuitorul Isus Hristos vine să îl îndeplinească este mult mai profund, el pătrunde spiritual pînă la sufletul marcat de păcat şi acolo arde ceea ce este necurat, arde şi purifică pentru a conferi harul vieţii veşnice, garanţia viaţii veşnice şi deschiderea porţii pentru toate celelalte sacramente” – a explicat în ajunul Bobotezei PS Florentin Crihălmeanu, citat în comunicat.

„Sărbătoarea Arătării Domnului – Epifania Domnului, este o sărbătoare care a apărut în Egipt în sec. al III-lea creştin. Cuvîntul grec epiphania înseamnă „manifestare, descoperire”. În Occident ea ajunge doar în sec. al IV-lea. În Orient, multă vreme, Sărbătoarea Arătării Domnului cuprindea şi Sărbătoarea Naşterii Domnului. Mai tîrziu, după sec. IV, cele două sărbători s-au despărţit, urmînd ca Sărbătoarea Naşterii Domnului să fie celebrată în 25 decembrie, iar Sărbătoarea Arătării Domnului pe malurile Iordanului, la 6 ianuarie.

În Biserica Romano-Catolică, în ziua de 6 ianuarie – la Epifanie, se sărbătoreşte vizita magilor la pruncul Isus. Prin aceşti magi păgîni, Cristos se manifestă ca Dumnezeu al tuturor popoarelor păgîne, aşa cum la Crăciun se manifestase ca Dumnezeu şi Mesia al poporului evreu. Din anul 1960, pentru romano-catolici Botezul Domnului s-a separat de Epifanie şi s-a fixat în duminica de după Epifanie.

Ritul binecuvîntării apei în amintirea botezului lui Hristos, este celebrat foarte solemn nu doar în Orientul creştin, ci şi în bisericile occidentale, inclusiv la Roma. Ceremonia este de origine palestiniană. În ziua de Epifanie poporul obişnuia să coboare la Iordan, la locul indicat de o cruce pe piatră, unde Isus primise botezul. Credincioşii vărsau în apele sfinte vase cu balsam, iar apoi episcopul dădea botezul la catecumeni. Apa sfinţită la Epifanie era dusă acasă de către credincioşi şi preţuită aşa cum se obişnuieşte şi în zilele noastre” – se mai precizează în comunicatul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.