Sărbătoare

Am primit sute de felicitări. Dar printre depeşele sosite, una ne-a umplut sufletul de prea plinul veşniciei: „Să primim cu bucurie veşmântul luminat al harului Iubirii divine, căci Domnul a îmbrăcat haina noastră pieritoare şi s-a născut prunc sărac în Betleem, pentru a noastră mântuire!” Mare lucru, şi înţelepte vorbe pentru clipele noastre trecătoare, în care Utrenia Sărbătorilor aduce prinos de slavă Celui care ne-a trimis în lume! şi dacă nu reproduc semnătura citatului, e pentru că zisa concentrează în sinteza ei întreaga speranţă a Sărbătorii.
Astfel, aflăm, în această lume, că la fiecare Crăciun, obrajii se retrag în riduri şi, din capătul de An (Nou) ne surâde o altă etapă. Tot mai luminată!
Am consemnat cum trebuie verbul clipei?
În circuitul acesta, muzeistic, am spune, gândul ne poartă prin veacuri. Din zamolxiene vremi , un zîmbet de vis frumos străbate firea. E nemaipomenit să ştii că ai rădăcini, că vântul vremilor n-a spulberat, ci, din contră, a întărit vlaga. Îmbogăţind-o cu adaosuri de profunzime. Iar dacă am ajuns aici, la Crăciunul lui 2016, e pentru că am înotat vârtos prin undele râului Lethe, ignorând parfumul Infernului şi, mai ales, nelăsându-ne atinşi de valul uitării.
Noi, jurnaliştii, consemnăm clipa cea pieritoare şi privim cu ochi critic spre tot ceea ce va să vină. Asta pentru că, sămânţa a fost bine sădită. Temeinic îngrijită. şi în orice suflare cu adevărat românească, Fiinţa păstrează în memoria afectivă faptele celor din vechimea cea mai… veche. Cu bune şi cu rele, deopotrivă. Numai aşa, putem urca Kogaionon-ul mai sus de zările vremurilor tulburi de ieri şi de astăzi, prinzând mereu puterea de a face mai mult şi mai bine.
Nici că ne vine să gândim cum ar fi să uităm de peştera lui Zamolxe, de întâi veghetorul Apostol Andrei sau de strămoşul anonim, care a hălăduit pre uscat şi ape şi a dat numele Carpathus, unei mici insule din Marea Egee! Ar fi pustiu în lume şi suflete, dacă n-am pomeni de faptele muşatinilor şi brâncoveneştilor, bălceştilor şi bariţiştilor. Suntem mai potoliţi decât alţii, doar pentru că, aici, pe aceste plaiuri s-a aprins pentru prima oară steaua din vârful bradului. Şi pentru că, deopotrivă, tradiţii şi modern, oameni de rând şi personalităţi nepieritoare au conlucrat pentru înstăpânirea ştiinţei de a trăi în pace. Iar muzica de fond a istoriei e cea mai inspirată idee de a perpetua tot ceea ce am câştigat în veac. Creând o atmosferă profund evocatoare, aducem gând de recunoştinţă celor care au stâlpuit această ţară. Şi dăm sens viitorimii.
Macte virtute esto!
Bravo lor, eroilor care ştiu să întindă arc voltaic peste vremi şi să ţeasă cu firul nevăzut dar trainic al speranţei, Unitatea tuturor celor ce simt ceva pentru această Ţară.
Arareori, însă, însemnul jurnalistic se transformă în fapt de viaţă. Nici noi nu ştim întotdeauna să atingem acea coardă care să vibreze în consonanţă cu interesele comunităţi, nici semenii nu citesc slova cea aducătoare de bine. În acest periplul existenţial, ne împiedicăm mereu de acel gest democratic, care ar asigura delegării puterii doar către oameni de bine. Cu toate acestea, exerciţiul, programat din patru în patru ani, autenticul lui lasă un gust amar, de reprezentaţie ieftină. Se întâmplă pentru că există clivajul dintre Noi şi Ei. Iar deţinătorii puterii nu înţeleg că cei mulţi au făcut posibil să se întâmple asta. Şi în lucrarea lor uită că trebuie să ne servească.
Se cuvine, aici, amintită o snoavă: se spune că măgarul trecea, împovărat prin faţa coteţului porcului. „Mă, da’ prost eşti!” – zice porcul. Biciuit, măgarul se întoarce după o zi de muncă istovitoare: ”Mă, da’ fraier eşti!” – spune, din nou, porcul. Măgarul se opreşte şi prinde glas: „De ce mă ocărăşti aşa? – întreabă, istovit. „Păi tu nu vezi că munceşti pe rupte, nu ţi se dă decât un şomoiog de paie, cât să nu mori, te rupe în bătaie… Pe când eu, nu apuc să grohăi, că mi se şi umple troaca de bunătăţuri, stau toată ziua tolănit şi mă bucur de viaţă. „Măgarul se apropie de râmător, îl priveşte curios şi-l întreabă: „Prietene, mi se pare mie sau nu tu eşti cel de anul trecut?”
Dar, să nu uităm, şi pentru Noi, şi pentru Ei cetina bradului răspândeşte acelaşi parfum! Iar darul Sărbătorilor de peste an se regăseşte sub Pomul de Crăciun. Vestea este – vorba cântecului – minunată. Lângă Viflaim, naşterea Lui e semn că Viaţa merge mai departe. Când alte şi alte generaţii vor mişuna prin istoria noastră, vor realiza că şi noi, am fost verigă din lanţul cel trainic al existenţei noastre. Şi-al lor. Cu siguranţă vor auzi, de Acolo, glasurile noastre îngânând, împreună cu ei:
O, ce veste minunată!
O, ce veste minunată
În Viflaim ni se-arată,
C-astăzi s-a născut,
Cel făr’ de-nceput,
Cum au spus prorocii
Mergând Iosif cu Maria,
În Viflaim să se-nscrie,
Într-un mic sălaş,
Lângă-acel oraş,
A născut pe Mesia…

În liniştea dintre Sfinţenii, noi, umili condeieri ai clipei,
Vă mulţumim că EXISTAŢI! şi, cu prilejul acestei Sfinte Sărbători a Naşterii Mântuitorului, Vă dorim o seară de vis, şi trimitem tuturor cititorilor gândurile noastre numai de bine.
R E D A C Ţ I A

Livia Pop
Michaela Bocu
Monica Tripon
Adriana Stupar
Florina Oroian
Magdalena Vaida
Gina Ivaşcu
Lucreţia Iancu
Mărioara Rebăltescu
Maria Marchiş
Elena Borbely
Simona Brînduşan
Dana Cutcan
Ana Crişan
Cosmin Puriş
Szekely Csaba
Cristian Focşanu
Dumitru Vatău
Viorel Dădulescu
Valentin Penţa
Demostene Şofron
Emil Hălăştuan
Viorel Popa
Horea Petruş
Octavian Bour
Radu Vida
vă urează Sărbători fericite!