Sărbătoare la Rotary Club Dej

Rotary-1Rotary Club Dej a aniversat, vineri, 17 mai, la Restaurantul “Grand Master”, împlinirea a cinci ani de la chartare, eveniment care a fost onorat de prezenţa past guvernatorului Rotary International District 2241, Ovidiu Coş, a preşedintei Rotary Club Bistriţa şi viitor asistent guvernator, Ica Cira, a doamnei Eileen Regan O’Connell, past president al Clubului Rotary din Boston, d-lui Kun Csaba, de la Rotary Club Kozarmisleny, Viorel Bunea, “naşul” rotarienilor dejeni, precum şi a reprezentanţilor cluburilor Rotary din Cluj, Gherla, Rotary-2Bistriţa şi Năsăud.

Programul festiv al serii a fost deschis cu intonarea imnului Rotary şi o succintă trecere în revistă a activităţilor Rotary Club Dej, prezentată de Ioan Mărginean, preşedintele în funcţie al clubului, urmată de luările de cuvînt a celorlalţi preşedinţi din cei 5 ani, primirea unui nou membru în rîndul rotarienilor, în persoana ing. Vasile Horvath, şi, de asemenea, de numeroasele felicitări adresate gazdelor de către invitaţi. Rotary-3Felicitări însoţite de schimburi de fanioane, cadouri aniversare şi de tradiţionalele urări de viaţă lungă.

Elegantă ca întotdeauna, reuniunea Rotary Club Dej, pe lîngă atmosfera de convivialitate atît de necesară unei petreceri reuşite, a oferit celor prezenţi şi cîteva momente destinate “ochiului şi sufletului”, prin expoziţia de pictură semnată de Rotary-4plasticiana Doina Cubleşan şi expoziţia de Biblii vechi, din secolele XVIII şi XIX (în limbile germană, latină, daneză, suedeză, galeză, scoţiană, ebraică etc.), din colecţia ec. dr. Radu Gavrilă. O licitaţie de tablouri şi o tombolă organizată în beneficiul copiilor care vor participa anul acesta în tabără în Kozarmisleny au completat programul serii, în care momentele muzicale au fost susţinute de talentaţii Cristina Beldean Moşuţan şi Alexandru Verlan.

O seară care, fireşte, s-a încheiat în paşi de dans.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.