Sărbătoare creștinească la Mănăstirea „Sfântul Anton de Padova”

La sfârșitul săptămânii în municipiul Gherla a fost sărbătorit Hramul Mănăstirii Greco-catolice „Sfântul Anton de Padova”, cu această ocazie fiind marcată și sărbătoarea intereparhială a familiilor, două evenimente creștinești de mare importanță pentru greco-catolicii din localitate, dar și din alte zone.  Lângă biserica de lemn în stil maramureșan, care străjuiește dealul Brădet din partea de răsărit a orașului, a fost celebrată Sfânta Liturghie, în aer liber, de către Episcopul Eparhiei Greco-Catolice Cluj-Gherla, PS Claudiu – Lucian Pop și alți 25 preoți din Gherla, Alba Iulia, Blaj, Cluj-Napoca și împrejurimi, în frunte cu vicarul general al Eparhiei Cluj-Gherla, pr. Vasile Tofană. Frumoasă tradiție ce reunește an de an pelerini din întreaga Eparhie de Cluj-Gherla la Mănăstirea de lângă Gherla, celebrarea din Sărbătoarea Sfântului Anton, a fost onorat și în acest an de persoane consacrate – între care surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare din comunitatea OSBM de la Gherla – și sute de credincioși, cei mai mulți din Protopopiatul Gherla. Împreună, în cadrul deosebit al zonei în care se află mănăstirea, cu toții au marcat sărbătoarea intereparhială a familiilor prin rugăciune, dialog și comunicare în familia lui Dumnezeu. Cu acest prilej pr. Marius Taloș a susținut un cuvânt de învățătură. La încheierea Sfintei Liturghii s-a făcut rugăciunea de binecuvântare a copiilor, crinilor și familiilor, astfel încât cei prezenți au dus la casele lor frumosul simbol al crinului sfințit, binefăcător, înmiresmat, asemeni harurilor ce se coboară prin mijlocirea puternică a Sfântului Anton. A cântat corul Bisericii Greco-Catolice „Sfântul Iosif” condus de Vasile Chiș. După-amiaza, tot la Mănăstirea „Sf. Anton de Padova” a avut loc Festivalul familiilor, care a cuprins mărturii, momente artistice și prezentarea de programe pastorale pentru familii. Evenimentul a fost onorat și de primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan, o prezență obișnuită la toate sărbătorile religioase din localitate. Mănăstirea Sfântul Anton de Padova, construită în stil maramureșean, este situată pe dealul estic al municipiului Gherla, într–un peisaj frumos, oferind vizitatorilor un magnific punct de belvedere asupra orașului. Piatra de temelie a fost pusă la 13 iunie 1999 de către regretatul protopop Gavril Pop și a fost sfințită în timp record la 14 septembrie 1999. Interiorul bisericii cuprinde o serie de icoane pictate pe sticlă în stilul renumitei școli de la Nicula. An de an lăcașul de cult este vizitat de sute de turiști din țară și străinătate, devenind un loc de pelerinaj pentru creștinii greco-catolici din împrejurimile Gherlii, așa cum s- a întâmplat și în weekend, când mănăstirea a fost luată cu asalt de sutele participanți la evenimentul religios despre care relatăm și noi. Szekely Csaba  

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut