Săptămâna Sănătății Emoționale

Cea de-a doua ediție a Săptămânii Sănătății Emoționale – eveniment național dedicat profesorilor și elevilor care doresc să aducă starea de bine în sala de clasă, organizat de Profesori Fericiți pentru România, în parteneriat cu Asociația SuperTeach – are loc în perioada 23-27 mai 2022.

Tema din acest an, „Învățăm împreună”, a fost aleasă în acord cu nevoile identificate la nivel național: înțelegerea funcționării proceselor educaționale. Și pentru că „eficientizarea și îmbunătățirea obținerii performanțelor școlare depind inclusiv de sănătatea emoțională a profesorilor și elevilor”, Săptămâna Sănătății Emoționale își propune, prin obiectivele stabilite și tema aleasă, „să stimuleze conștientizarea importanței stării de bine în rândul profesorilor și elevilor”. Astfel, fiecărei zile din cursul săptămânii îi este atribuită o tematică aflată în strânsă legătură cu sănătatea emoțională, fiind susținută de câteva activități la îndemâna oricărui profesor și elev.

Fiecare zi vine însoțită de un motto, fiind o reflecție a modelului A.R.A.T., descris de Simona Baciu și Susan Shapiro în cartea „Profesorul din Tine”, care stă inclusiv la baza programului de training național Profesori Fericiți pentru România. Modelul A.R.A.T se axează pe atenția către tine (Awareness), recunoaștere (Recognition), acțiuni (Actions) și transformare (Transformation): Luni, ziua prieteniei„Suntem uniți!”; Marți, ziua personajului preferat„Suntem inspirați!”; Miercuri, ziua jocurilor în aer liber„Suntem activi!”; Joi, ziua mindfulness „Suntem mindful!”; Vineri, ziua stării de bine„Suntem fericiți”.

Pe lângă cele 5 zile de activități, au fost pregătite încă două zile speciale. Luni, 30 mai, cadrele didactice și elevii vor putea participa la un webinar despre sănătatea emoțională, ținut de Simona Baciu, fondator și președinte al programului Profesori Fericiți pentru România, împreună cu un invitat special. Marți, 31 mai, va avea loc un schimb de experiențe virtuale între școlile participante, creând, de data aceasta, prietenii între cadrele didactice. Fiecare participant, printr-un comentariu scris la o postare, va putea alege un alt participant, de la o altă școală, cu scopul de a face un schimb de resurse, create în cadrul evenimentului. Activitatea va facilita accesul cadrelor didactice la perspective diferite, din care se pot inspira și pentru activitățile viitoare. La finalul evenimentului, profesorii și elevii cei mai activi vor primi premii din partea echipei Profesori Fericiți pentru România.

Lansat la Cluj, în 2019, Profesori Fericiți pentru România – proiect al Fundației Transylvania College, reprezintă un Centru de training și resurse pentru profesori, consilieri școlari, directori de școli. Programele oferite, bazate pe ultimele cercetări în domeniul neuroștiinței, au ca scop dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice, cu un impact direct în comportamentul și rezultatele academice ale elevilor.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut