Săptămână decizivă pentru Eugen Tomac

Premierul desemnat Eugen Tomac a anunţat că va începe, luni, seria consultărilor politice cu partidele parlamentare, în vederea obţinerii susţinerii pentru validarea în Parlament a guvernului pe urmează să-l propună.

Potrivit programului transmis duminică de echipa sa de comunicare, premierul desemnat Eugen Tomac se va întâlni luni cu PNL de la ora 11:00, cu USR de la ora 14:00 şi cu PSD de la ora 17:00.

Consultările se vor desfăşura la sediile formaţiunilor politice.

Totodată, premierul desemnat va susţine declaraţii de presă după fiecare rundă de consultări, a precizat echipa de comunicare.

Discuţiile cu formaţiunile parlamentare vor continua şi marţi după un program care urmează să fie comunicat, mai menţionează sursa citată.

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat joi pe europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcţia de premier.

Potrivit Constituţiei, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.