Salvați Copiii: Mortalitatea infantilă – „o dramă deopotrivă familială și socială”

Organizația Salvați Copiii România a dat startul campaniei „Prima aniversare”, pentru ca viețile copiilor născuți prematur „să nu mai fie pierdute din cauza lipsei de aparatură medicală performantă”. Actorul Sandu Gruia este cel care, într-un clip video, dă voce copiilor pentru care viața depinde de aceste dotări.

„Mortalitatea infantilă e o dramă deopotrivă familială și socială. În cifre absolute, 825 de copii nu au trăit până la primul tort aniversar, în primele nouă luni ale anului trecut: 369 de copii care au venit pe lume în mediul urban și 454 din mediul rural. Anual, România pierde aproximativ 1.200 de copii până într-un an, de cele mai multe ori pentru că maternitățile și secțiile de terapie neonatală sunt dotate cu aparatură veche, depășită în performanță și insuficientă” – arată organizația Salvați Copiii România. Potrivit reprezentanților organizației, în acest moment, 21 de unități medicale din 13 județe au nevoie de 130 de echipamente și aparatură medicală, în valoare totală de aproape 1.500.000 de euro.

„Datele furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică arată că numărul născuților vii și natalitatea au scăzut, de la 147.388 de născuți vii în primele 9 luni din 2019, la 131.967 de născuți vii în aceeași perioadă a anului 2020. O creștere îngrijorătoare se remarcă în ceea ce privește decesele materne, în primele 9 luni ale anului 2020 – 15 cazuri, față de 11 cazuri în 2019. Dintre acestea: 9 decese prin risc obstetrical direct (4.3‰);  5 decese prin risc obstetrical indirect (1.8‰); un deces prin avort; două cazuri de deces matern colateral” – atenționează organizația.

„Datele de mai sus sunt cu adevărat tragice, și de-aici a pornit și ideea campaniei. Cum să facem ca oamenii să le conștientizeze în cel mai emoționant mod cu putință, cum putem trezi o empatie puternică, instantanee? Povestea pe care am ilustrat-o, într-un clip video, prin tortul cu lumânarea care rămâne nesuflată e una pe care, ca părinte, ca om, nu vrei să o mai trăiască nimeni. Și-atunci când știi că implicarea ta poate salva nenumărate vieți micuțe, nu mai stai pe gânduri” – spune Eugen Suman, director de Creație Mainstage | The Agency.

În 2021, Organizația Salvați Copiii România a extins programul de combatere a mortalității infantile și în secțiile de pediatrie din spitalele din țară, afectate de o subfinanțare acutizată în contextul pandemiei. Pentru prima parte a anului, organizația a anunțat intensificarea dotării a 20 de unități medicale cu aparatură în valoare de 1.000.000 de euro.

„Investiția în maternități și secții de terapie intensivă neonatală este vitală, pentru ca minutul de aur al unui nou-născut să nu fie ratat, iar viața lui să fie salvată. Împreună, schimbăm povestea nou-născuților prematur sau cu patologii complexe care, din cauze de multe ori prevenibile, nu pot lupta pentru viața lor și mor înainte de a împlini un an” – este mesajul transmis de Salvați Copiii, la lansarea acestei nou campanii.

Așadar, un SMS la 8844, cod SALVEZ, cu o donație lunară de 2 euro, transformă drama unei familii în Prima aniversare.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut