Salvați Copiii: 95% dintre familiile vulnerabile nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor

Majoritatea covârșitoare (95%) a familiilor vulnerabile din România se află în situația de a nu putea acoperi nevoi de bază, cum ar fi medicamente sau consultații medicale pentru o problemă de sănătate a copilului, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate pentru copii, facturile cu utilitățile locuinței (curent electric, gaze, telefonie, internet), cheltuieli legate strict de educația copiilor (transportul copiilor între casă și școală, rechizite, manuale), pe fondul crizei socio-economice.

Datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România arată că 96% dintre aceste familii au indicat, printre sursele de venit, transferurile sociale (alocații, indemnizații, burse și ajutoare sociale), iar pentru mai mult de una din 10 gospodării (12%) aceste beneficii reprezintă unica sursă de venit.

Ancheta „Impactul crizei economice asupra familiilor”, realizată de Salvați Copiii România în perioada 21 – 31 octombrie 2022, în rândul familiilor beneficiare ale programelor organizației (peste o treime dintre gospodăriile cuprinse în eșantion  -38% – au 3 sau mai mulți copii, 8% având 5 sau mai mulți copii) mai relevă că 19% dintre gospodării primesc sume de bani de la rudele care muncesc în străinătate, iar pentru 5% aceste sume reprezintă unicul venit al familiei (exceptând transferurile sociale). Pentru 98% dintre gospodării, cheltuielile s-au majorat. Peste o treime din gospodării (34%) se bazează (și) pe venituri din munca ocazională, iar pentru aproape o cincime din eșantion (18%) aceste venituri sunt unica sursă de bani a familiei (exceptând transferurile sociale). Mai mult decât atât, 14% din gospodării se bazează doar pe munca ocazională a unui singur membru al familiei.

În ceea ce privește pensiile, ele se numără printre sursele de venit ale 18% dintre gospodării, pentru 4% reprezentând sursă unică (exceptând celelalte transferuri sociale), iar în cazul a 3%, o singură pensie reprezintă unicul venit al familiei.

Jumătate dintre gospodării încearcă să facă economii la utilități și alimente, aspect care riscă să afecteze bunăstarea copiilor. În contextul socio-economic actual, și cheltuielile legate de educație și sănătatea copiilor sunt diminuate în multe familii, pentru a face față valului de scumpiri. În ceea ce privește alte cheltuieli pe care familiile le reduc sau la care renunță, cel mai frecvent indicate sunt vacanțele/ activitățile de timp liber și renovarea locuinței.

Față de toamna anului trecut, două din 5 gospodării (40%) spun că au venituri mai mici, pentru un procent similar (41%) veniturile sunt la fel, în timp ce doar 18% dintre familiile din eșantion se bucură de venituri majorate.

Conform datelor anchetei, doar 5% dintre gospodăriile vulnerabile nu se află în situația de a nu putea răspunde unor categorii de nevoi esențiale – medicamente sau consultații medicale pentru o problemă de sănătate a copilului, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate pentru copii, achitarea facturilor cu utilitățile locuinței (curent electric, gaze, telefonie, internet), cheltuieli legate strict de educația copiilor (transportul copiilor între casă și școală, rechizite, manuale), cheltuieli legate de implicarea copiilor în activități extrașcolare și oferirea de cărți, jocuri sau jucării, îmbrăcăminte/ încălțăminte adecvate pentru copii și pentru adulții din familie.

„La întrebarea privind evoluția cheltuielilor familiei, în comparație cu toamna anului trecut, doar 15 dintre familiile din eșantion (2%) au menționat că nivelul acestor cheltuieli nu ar fi crescut. În schimb, pentru 98% dintre gospodării, cheltuielile s-au majorat. Analizând răspunsurile la întrebările privind categoriile de cheltuieli care s-au majorat, observăm că cele mai multe gospodării sunt nevoite să cheltuiască mai mult pentru utilități și alimente, urmate de sănătate (medicamente și controale medicale) și educație (transport spre și dinspre școală, rechizite și manuale). Pentru a putea face față acestor creșteri semnificative ale costurilor, cele mai multe dintre gospodăriile cuprinse în analiză (92%) se văd nevoite să facă economii semnificative, reducând în mod intenționat cheltuielile familiei pentru bunuri și servicii. Analizând categoriile de cheltuieli pe care familiile le-au redus pentru a face față acestui context, observăm că îmbrăcămintea și încălțămintea pentru adulți reprezintă prima categorie ca incidență, urmată de îmbrăcămintea pentru copii. De asemenea, jumătate dintre gospodării încearcă să facă economii la utilități și alimente, aspect care riscă să afecteze bunăstarea copiilor. În același timp, este îngrijorător să observăm că, în contextul socio-economic actual, și cheltuielile legate de educație și sănătatea copiilor sunt diminuate în multe familii, pentru a face față valului de scumpiri. În ceea ce privește alte cheltuieli pe care familiile le reduc sau la care renunță, cel mai frecvent indicate sunt vacanțele/ activitățile de timp liber și renovarea locuinței” – atenționează Salvați Copiii.

Organizația consideră îngrijorător și numărul categoriilor de cheltuieli pe care familiile se văd nevoite să le reducă, amintind că peste o treime din eșantion este reprezentată de gospodării care se văd nevoite să reducă mai mult de 5 categorii de cheltuieli relevante pentru nivelul de trai.

***

Potrivit datelor oficiale, copiii români sunt cei mai expuși din Europa riscului de sărăcie sau excluziune socială: țara noastră se afla, în 2021, pe primul loc în topul făcut de Oficiul European de Statistică, citat de Salvați Copii.

Astfel, la nivelul anului 2021, una din 10 familii din România nu își permitea să mențină locuința încălzită în mod adecvat. Procentul a înregistrat o ușoară creștere față de anul 2020 (cu 0.1pp). În schimb, familiile cu 3 sau mai mulți copii sunt semnificativ  mai vulnerabile din acest punct de vedere (13,3% fiind în situația de a nu-și permite o încălzire adecvată a locuinței), iar situația familiilor monoparentale este cu adevărat dramatică, aproape un sfert dintre ele (23%) confruntându-se cu această imposibilitate. În rândul familiilor monoparentale, evoluția acestui indicator este „una care necesită urgent atenția și intervenția autorităților, în condițiile în care pragul atins în anul 2019 era de 9,6%, iar diferențele de la un an la altul au reprezentat aproape o dublare (de la 9.6 in 2019 la 18.2 în 2020 și 23% în 2021)”.

Potrivit datelor oficiale Eurostat, citate de organizație, anul trecut, 1.508.000 de copii din România (41,5%) se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială. Potrivit unui raport al Salvați Copiii România din luna aprilie 2020, 23% dintre părinți se aflau în incapacitatea de a procura medicamente pentru copiii lor, în vreme ce 15% spuneau că nu au acces la servicii medicale pentru copii.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut