Să facem din timpul vieții noastre un timp sfânt și sfințitor

A început perioada denumită „a Triodului”, care cuprinde timpul premergător Postului Mare și acoperă întreaga perioadă a postului. Denumirea a fost dată după cartea liturgică numită „Triodul”, ce include oficiile liturgice ale celor 40 de zile ale Postului Mare și ale celor trei săptămâni care o preced.

Ne aflăm în cele trei săptămâni de pregătire pentru Postul Paștelui, cuprinse între patru duminici. Este un timp care a început în acest an în duminica de 21 februarie „a Vameșului și Fariseului”, a cuprins duminica de 28 februarie „a Fiului risipitor” și va continua cu duminica din 7 martie „a Înfricoșătoarei Judecăți” (lăsatul sec de carne). Triodul se va încheia în 14 martie, duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză) pentru ca, din 21 martie, să înceapă Postul Mare, drumul de pocăință și rugăciune ce cheamă la urmarea Mântuitorului pe Calea Crucii spre Calvar, pentru ca, urmându-L, să putem dobândi bucuria Vieții și a Învierii cu Hristos.

După ce prima duminică din Triod a oferit lecția rugăciunii și a smereniei, cea de-a doua a vorbit, prin mesajul evanghelic, despre milostivirea Tatălui, Duminica Înfricoșătoarei Judecăți aduce în fața ochilor sufletului un tablou ce pare departe de realitatea cunoscută, cel al Judecății „Fiului Omului”, atunci când va veni „și toți sfinții îngeri cu El” și va ședea „pe Tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile” (Mt 25, 31-32). Este un tablou cu adevărat înfricoșător, în care, pe rând, fiecare muritor va pătrunde, la ceasul și clipa rânduită. Acest tablou este o puternică invitație la meditație asupra valorii timpului trăit aici, în viața trecătoare.

Se aude încă, în înregistrări, vocea Arhiereului român unit, Florentin Crihălmeanu, de curând trecut la cele veșnice, chemând la conștientizarea valorii timpului vieții dat fiecăruia cu un singur scop – cel al mântuirii. Episcopul de Cluj-Gherla a dovedit, cu viața sa, dar și cu moartea în aceeași tărie a credinței pe care o predica, adevărul spuselor sale, atunci când mărturisea:

„Evanghelia din duminica Înfricoșătoarei Judecăți ne invită să vedem nu doar chipul Tatălui milostiv, dar și chipul Tatălui drept, judecător prin Fiul Său, să înțelegem că viața noastră are un început pe acest pământ, dar are și un punct final. Nu suntem veșnici, de aceea, nu are rost să căutăm garanții pe pământ. Viața noastră este limitată aici, pentru a deschide o altă perspectivă dincolo de acest timp vremelnic, pieritor, trecător. Să știm că va fi un moment în care Dumnezeu va apare sub forma Judecătorului, prin Fiul Său. Va fi un moment în care se va face un bilanț asupra vieții noastre întregi, și după acest moment va urma o decizie definitivă. Biserica numește acest moment «Judecata finală» sau «Judecata de pe urmă» la care vom revedea «filmul» vieții noastre, dar la lumina obiectivă a Dreptății, Bunătății, Adevărului divin.

De asemenea, pilda Înfricoșătoarei Judecăți ne învață să înțelegem că Dumnezeu, în momentul creațiunii, a pregătit deja un loc al bucuriei pentru fiecare dintre noi. El ne-a pregătită acest loc, dar, chiar mai mult, ne-a și scris numele pe scaune, ne-a «rezervat» locurile. El ne-a dobândit aceste locuri, însă prin viața noastră noi putem să pierdem această «rezervare». Și atunci, există un alt loc, dar care nu este pregătit pentru noi. Este pregătit pentru aceia care, dintre începuturi, s-au opus bunătății lui Dumnezeu. Sigur, este menționat și acest loc, tocmai pentru ca să nu ajungem acolo.

Mai cu seamă, suntem chemați să înțelegem că ocuparea acelui loc, pe care este scris numele nostru, depinde de modul în care noi, aici, acum, trăim viața noastră; și, cu cât înțelegem mai repede acest fapt, cu atât ne dăm seama cât de prețioasă este viața noastră, fiecare zi din viața noastră, pentru că în fiecare zi putem să ne dobândim locul, sau să-l pierdem.

Criteriul judecății este acela al carității fraterne, plecând de la prima poruncă a lui Dumnezeu, care se transformă într-un imperativ pentru noi: a-L cunoaște pe Dumnezeu, a-L iubi, a-L lăuda, a-L adora și astfel slujindu-L să ne putem dobândi mântuirea. Acesta este idealul creștinului credincios.

Dumnezeu nu ne cere imposibilul, ne cere doar să vizităm, să consolăm, să aducem un cuvânt de întărire celor care sunt bolnavi, suferinzi; să aducem un cuvânt de consolare celor care sunt privați de libertate, însă, nu doar la nivel material, ci și la nivel spiritual.

Trăind viața noastră, zi de zi, cu atenție la momentele mici pe care Dumnezeu le scoate ca ocazii în calea noastră, practic, ne putem dobândi acel loc rezervat nouă. Și, de multe ori ocaziile sunt foarte apropiate: sunt în familia noastră, sunt prietenii noștri, sunt cei de lângă noi, vecinii noștri, poate sunt cei din cartierele mărginașe ale orașului nostru. Invitația este de a ne deschide sufletul, pentru a-L putea privi pe acest «mic» al lui Dumnezeu și a vedea, în chipul său, Icoana lui Hristos și aceasta urgent, pentru că Timpul vieții este scurt”.

Pentru a conștientiza și mai mult asupra acestei urgențe a mântuirii sufletului nostru, Ierarhul a ridicat o întrebare: „Câte duminici mai avem de trăit?”. Și a dat răspunsul: „Dacă am încerca să calculăm câte duminici mai avem de trăit, poate vom considera că este un calcul dificil. Dar, dacă luăm media de vârstă a unui bărbat în România, care, după statisticile din anul 2013 este de 71,5 ani, în timp ce româncele trăiesc mai mult, media este de 78,5 și dacă facem media generală ajungem pe la 75 de ani, atunci am putea afla cu aproximație câte duminici mai avem în viața noastră. Și, ca și buni creștini, ar fi bine să începem o numărătoare inversă, așa cum se întâmplă la rachetele care se lansează spre Cosmos. Și pentru fiecare dintre noi există o numărătoare inversă, pornită de la momentul nașterii. Prin acest calcul, este important să vedem că Timpul vieții noastre nu este atât de lung cum, poate, ni s-a părut la tinerețe, ci, dimpotrivă, vom vedea că pe măsură ce timpul trece suntem limitați în acțiunile pe care le mai putem face. Am făcut acest calcul și au rezultat 780 de duminici trăite, în medie, într-o viață de om. E mult, e puțin? Eu cred că e puțin…”.

De dincolo de limita șirului de duminici ale vieții pământești, îndemnul celui care a împlinit cu vrednicie acest timp aici, pe pământ, rămâne și acum, cu atât mai mult acum, o invitație la mântuire, ca prin viața noastră „să încercăm să facem ca timpul care ne-a mai rămas de trăit să fie cu adevărat un timp sfânt și sfințitor, așa cum ne invită Sfântul Apostol Pavel: «Însă acum, fiind eliberați de păcat și devenind robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit viața veșnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru» (Rm 6,22-23)”.

V.S.