SĂ CUNOAŞTEM OPERA! Ziua Porţilor Deschise pentru micii spectatori

123 - NIC_5983 - Peter Pan 09.04.2015Sîmbătă, 23 ianuarie 2016, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca îşi deschide larg porţile în faţa micilor săi spectatori! Teatrul liric îi invită pe cei mici să descopere toate misterele din spatele cortinei, într-o vizită fantastică şi de neuitat, alături de personajele spectacolului ”Peter Pan”. Spectatorii dornici de o experienţă aparte sînt aşteptaţi, cu mic, cu mare, în grupuri organizate, alături de profesori ori părinţi, să surprindă toate etapele de producţie ale unui spectacol. Rolurile principale le revin chiar celor mici, care vor escalada, cerceta şi parcurge toate labirinturile nemaivăzute ale vechii clădiri a Operei Române din Cluj-Napoca. Vizita se va desfăşura în compania veselelor personaje din spectacolul ”Peter Pan”, cîştigătorul premiului pentru Cel mai bun spectacol pentru copii din Stagiunea 2015-2016, în cadrul Galei Premiilor Operelor Naţionale de la Iaşi, ediţia 2015. Porţile magice vor fi deschise între orele 11 – 12, cu şansa de a vedea:

• Soliştii în cabinele lor de pregătire muzicală, înainte de începerea unei repetiţii generale
• Cabina de make-up, unde artiştii vor fi transformaţi în personaje de poveste de nerecunoscut
• Garderobele de unde vin costumele de scenă
• Scena mare unde maşiniştii, nevăzuţi magicieni ai scenei, vor efectua cîteva manevre de schimbare a decorului, explicate copiilor.
Începînd cu ora 12, se dă startul repetiţiei generale ”Peter Pan” în avanpremieră, în faţa micilor spectatori. Aici, toate personajele prind viaţă în prezenţa echipei tehnice, a dirijorului şi a regizorului, care vor construi spectacolul pas cu pas, într-un zbor imaginar în ?ara de Nicăieri.

Această «ZI A PORŢILOR DESCHISE» face parte dintr-un proiect mai amplu de ieşire în întîmpinarea spectatorilor, prin care Opera Naţională Română din Cluj-Napoca îşi doreşte să le ofere tinerilor spectatori un crîmpei din etapele de realizare a unui spectacol, într-un veritabil making-of pe care nu îl vor uita niciodată!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.