S-au strâns rândurile în SuperLigă! CFR Cluj e doar la mâna ei pentru cucerirea unui nou titlu!

Etapa a patra din play-off-ul SuperLigii a adus campioana României, CFR Cluj, la un singur punct de liderul Farul Constanța. Feroviarii au câștigat, sâmbătă, în Gruia, în fața celor de la Sepsi, iar echipa lui Gheorghe Hagi a pierdut, luni seară, pe Arena Națională, partida cu FCSB, astfel că lupta pentru titlu a devenit mai aprigă ca niciodată.

Cele trei pretendente la laurii de campioană a României sunt despărțite în clasament de doar 2 puncte, cu șase etape rămase până la final. Parcurgând meciurile rămase de disputat, e clar că orice pas greșit al vreuneia dintre cele trei o poate scoate din lupta pentru titlu, după cum un parcurs regulat, poate garanta fiecăreia titlul mult dorit.

În ce o privește pe CFR Cluj, locul doi cu 38 de puncte, unul mai puțin decât liderul Farul, poate spera cu șanse reale la următorul titlu, chiar dacă un pic mai complicat decât în anii precedenți, fiind, cum se spune, la mâna ei pentru a deveni noua și vechea campioană.

Etapa următoare, formația lui Dan Petrescu joacă un meci crucial chiar cu Farul, pe terenul acesteia, iar o victorie i-ar aduce locul 1 în SuperLigă, poziție pe care n-o va mai putea pierde dacă în ultimele cinci meciuri nu va mai face pași greșiți, în anumite situații jucătorii lui Dan Petrescu putându-se declara mulțumiți și cu un rezultat de egalitate în fața uneia sau alteia dintre formațiile din play-off.

După meciul de la Constanța, cu Farul, feroviarii vor mai avea o deplasare dificilă, în Giulești, contra celor de la Rapid, după care va reveni în Gruia pentru partida cu Universitatea Craiova. Etapa a 8-a va aduce apoi confruntarea cu FCSB, care poate fi și ea scoasă din calculele pentru titlu până la acea dată, și, mai apoi, deplasarea de la Sfântu Gheorghe, unde o victorie i-ar putea aduce deja echipei din Gruia trofeul de campioană în vitrină, sau cel puțin confruntarea cu acesta pe masă în ultima etapă, în fața propriilor suporteri, cu echipa lui Gheorghe Hagi.

Sigur, calculele ce pot fi făcute sunt multe și complexe, dar e cert că o victorie a CFR-ului pe terenul Farului, așa cum s-a întâmplat și în rezonul regulat la acel 3-0 sec administrat constănțenilor, ar face ca echipa din Gruia să (re)devină marea favorită la câștigarea campionatului.

Pentru că am vorbit și despre eventuali pași greșiți, să spunem că la finalul sezonului vom putea asista și la situația în care jocul rezultatelor va aduce două sau chiar trei echipe la egalitate de puncte, caz în care Farul Constanța va deveni noua campioană a României, formația lui Hagi având un avantaj dat de rotunjirea punctelor de care au beneficiat CFR Cluj și FCSB la începutul play-off-ului.

Așadar, etapa următoare, a cincea, va fi una extrem de spectaculoasă în care liderul va fi detronat dacă pierde în fața echipei din Gruia, iar dacă FCSB va câștiga în Giulești, contra Rapidului, echipa lui Hagi ar putea coborî chiar pe ultima treaptă a podiumului. Desigur, lucrurile vor deveni foarte complicate pentru jucătorii lui Dan Petrescu dacă vor pierde la Năvodari, Farul distanțându-se la patru puncte în față, plus că o victorie a formației lui Becali în fața Rapidului, ar arunca echipa din Gruia tocmai pe locul trei în clasament. O etapă a cincea, deci, extrem de palpitantă în lupta pentru titlu.

Rezultate play-off, etapa 4:

  • CFR Cluj – Sepsi 2-1 (1-1)
  • Craiova – Rapid 3-1 (1-1)
  • FCSB – Farul 2-1 (1-0)

Clasament:

  1. Farul 39
  2. CFR Cluj 38
  3. FCSB 37
  4. Craiova 32
  5. Rapid 28
  6. Sepsi 24

Programul următoarelor etape din play-off:

Etapa 5:

  • Sepsi – Univ. Craiova (21 aprilie, ora 20:30)
  • Farul – CFR Cluj (22 aprilie, ora 20:30)
  • Rapid – FCSB (23 aprilie, ora 20:30)

Etapa 6:

  • Sepsi – Farul (29 aprilie, ora 21:45)
  • Craiova – FCSB (30 aprilie, ora 21:00)
  • Rapid – CFR Cluj (1 mai, ora 20:30)

Etapa 7:

  • CFR Cluj – Univ. Craiova
  • Farul – Rapid
  • FCSB – Sepsi

Etapa 8:

  • FCSB – CFR Cluj
  • Rapid – Sepsi
  • Craiova – Farul

Etapa 9:

  • Farul – FCSB
  • Rapid – Univ. Craiova
  • Sepsi – CFR Cluj

Etapa 10:

  • CFR Cluj – Farul
  • FCSB – Rapid
  • Craiova – Sepsi

Sandu Mureșan

Foto: Horvath Tamas – htphotography.ro/

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut