S-a înfiinţat clusterul în IT „Smart Alliance”

Conform fondatorilor, „Smart Alliance – Innovation Technology Cluster” reprezintă un cumul de experienţe multiple, consolidate pe mai multe paliere de lucru, acoperind soluţii complexe, care pornesc de la optimizare şi management procese de afaceri, servicii pentru infrastructuri în IT, servicii integrate şi complete hardware, software şi marketing digital, automatizări industriale, consultanţă şi training IT.

Clusterul vrea să fie o platformă multidimensională de consultanţă, design, implementare, mentenanţă şi suport pentru utilizatori cu operare „in cloud” sau „on premises”, care îşi propune să regîndească şi să creeze un mediu de afaceri bazat pe etică si transparenţă în piaţa de IT din România. Principalele obiective pe termen mediu şi lung ale clusterului sînt, printre altele: * atragerea / accesarea de fonduri europene pentru membrii săi şi pentru clienții finali * lansarea Academiei Smart Alliance – primul concept de învățămînt dual în IT-ul românesc * promovarea clusterului / membrilor prin inovație tehnologică şi de proces * implicare în industria IT * participarea la propunerile legislative pentru dezvoltarea organică a industriei IT din România, prin legi specifice şi axe coerente de finanțare europeană, dedicate industriei IT şi beneficiarilor finali din toate industriile * participarea la licitații şi proiecte de anvergură * participarea, în colaborare cu alte clustere inovative din UE, la proiecte de inovare de anvergură * obținerea de oferte personalizate pentru servicii suport necesare tuturor membrilor (telecom, medicale, financiare) şi pentru distribuția de hardware şi software, prin realizarea de parteneriate cu producătorii de tehnologie şi companiile de distribuți * crearea unui mediu etic şi inovativ pentru angajații tuturor membrilor clusterulu.

Clusterul are ca membrii fondatori companiile Arworks, Ascendia Design, Digi-Soft, Esolutions, Essensys Software Solutions, Entex Logic (NTX), Geomant, Global Systems Communications (GSC), HyperCubic, InChange Solutions, Infrasoft, Integrisoft Solutions, ITLand, mWare, New Business Dimensions, Smart ID Dynamics, SafeTech, Spearhead Systems, Tremend Software Consulting şi Omega Trust, cărora li se adaugă membri asociaţi, membri Hub Tehnologic, universităţi si alte organizaţii. Cele 20 de companii membre Smart Alliance derulează în prezent, proiecte în peste 20 de locaţii din lume, direct sau în regim de outsourcing (Australia, Austria, Belgia, Canada, Egipt, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, India, Iran, Irlanda, Italia, Libia, Luxemburg, Maroc, Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, Slovacia, SUA, Suedia, Turcia, UAE, UK). Informaţii suplimentare ar trebui să fie disponibile pe www.smartalliance.ro

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.