S-a încheiat, la Cluj, simpozionul internaţional dedicat educaţiei creştine

  • La evenimentul organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au conferenţiat preoţi, cadre didactice, cercetători, doctoranzi şi masteranzi, din ţară şi străinătate.

 

Ieri s-au încheiat lucrările Simpozionului Internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie şi Artă intitulat „Educaţie şi Mărturisire. Formarea creştină a tinerilor în spiritul viu al Tradiţiei”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj. Simpozionul a făcut parte din suita de manifestări ştiinţifice ale facultăţii clujene de teologie ortodoxă proiectate pentru anul în curs şi s-a încadrat în seria de evenimente desfăşurate cu prilejul proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a anului 2016 drept „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”. Simpozionul s-a desfăşurat în două locaţii: la sediul central al Universităţii „Babeş-Bolyai”, de pe strada Mihail Kogălniceanu, respectiv la sediul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Campusului Universitar” Nicolae Ivan”, aflat pe strada cu acelaşi nume. În debutul simpozionului, duminică, 13 noiembrie, în duminica a 25-a după Rusalii, a avut loc, la Catedrala Mitropolitană din Cluj, Sfânta Liturghie, oficiată de trei ierarhi ai bisericii noastre, ÎPS Andrei, Mitropolitului Clujului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, şi Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului. În cadrul Sfintei Liturghii s-a dat citire pildei samarineanului milostiv.

Lucrările propriu-zise ale simpozionului au demarat luni, 14 noiembrie, cu deschiderea oficială, ce a avut loc în Aula Magna a Facultăţii de Teologie, iar primul care a luat cuvântul a fost, potrivit tradiţiei, decanul instituţiei, Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu. De la eveniment nu puteau să lipsească Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei şi Academician prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, care a ţinut o alocuţiune, în care a vorbit despre pericolul analfabetismului în România. Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitrpolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a vorbit despre familie, educarea copiilor şi tinerilor, precum şi despre viitorul omenirii. Dintre distinşii invitaţi să ia cuvântul la deschiderea simpozionului îi mai amintim Victor Opaschi (ministru secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte), PS Florentin Crihălmeanu, PS Episcop Lucian (care a vorbit despre tradiţia şcolară în Banat şi actualitatea învăţământului religios din Episcopia Caransebeşului), prof. univ. dr. Adrian Opre (decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, care a vorbit despre reconsiderarea consilierii psiho-educaţionale prin încorporarea principiilor moralei creştine), PS Episcop Visarion (din Episcopia Ortodoxă Tulcea, care a expus un studiu intitulat Despre educaţia copiilor la Sfântul Ioan Gură de Aur), PS Episcop Gurie (din Episcopia Devei şi Hunedoarei, cu un studiu intitulat Indulgenţa educaţională, poartă spre declinul civilizaţiei?), PS Iustin Sigheteanul (Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care a vorbit despre Tinerii în biserică în timpurile de secularizare pe care le trăim), domnul Jon A. P. Gissel, invitat special din Danemarca, care a vorbit în limba engleză, având un studiu cu titlul The Danish Experience, from the last Third of the 19th century to the present: Cultural Struggle and Conservatism şi nu în ultimul rând prof. univ. dr. Charbel Maalouf, de la Institutul Catolic din Paris.

Simpozionul a fost împărţit pe mai multe secţiuni: teologie, istorice-practice, muzicologie şi artă, dar şi una rezervată tinerilor cercetători. Dintre moderatori îi amintim pe ÎPS Andrei, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă (preşedintele Senatului UBB), prof. univ. dr. Gelu Buta, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon, pr. lect. univ. dr. Cristian Sonea (prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj), pr. prof. univ. dr. Ştefan Iloaie, pr. prof. univ. dr. Valer Bel, pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru, pr. prof. univ. dr. Ioan Vasile Leb, pr. conf. univ. dr. Gabriel Gârdan, pr. lect. univ. dr. Gheorghe Şanta, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, asist univ. dr. Liviu Vidican Manci (directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj), protos. asist. univ. dr. Benedict Vesa, etc.

Dintre temele abordate şi dezbătute amintim câteva de mare actualitate:  Misiunea Facultăţilor de Teologie în context contemporan (autor Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” Bucureşti), Principii ale educaţiei ortodoxe în evitarea provocărilor sectare (autor pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu), Tinerii creştini şi mentalităţile societăţii româneşti (autor prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta), Religiozitatea tinerilor români: tendinţe recente şi semnificaţii actuale (autor pr. lect. univ. dr. Vasile Creşu (Universitatea din Bucureşti), Catehizarea tinerilor via „digital media”. Oportunităţi şi riscuri (autor pr. asist. univ. dr. Liviu Vidican Manci).

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.