Rusia încearcă să menţină Uzbekistanul în zona sa de influenţă

Kommersant

În discursul său susţinut în faţa Adunării Federale, Vladimir Putin a conturat ideea înfiinţării Uniunii Eurasiatice drept vector strategic al politicii externe ruse, după care Ministerul de Externe al Rusiei a elaborat proiectul corespunzător “Concepţia de politică externă a Federaţiei Ruse”.

În opinia experţilor, nu este vorba pur şi simplu de o “reunificare a teritoriilor” fostei URSS. “În mod obiectiv, pentru cele trei ţări care fac deja parte din Uniunea Vamală – Rusia, Kazahstan şi Belarus – pentru o integrare deplină mai sînt importante Ucraina şi Uzbekistanul. Participarea acestor ţări ar întări substanţial şi potenţialul economic comun al alianţei, şi spaţiul liberului schimb”, subliniază analistul rus Aleksandr Kniazev, menţionînd în context că în Uzbekistan locuieşte jumătate din populaţia Asiei Centrale. “Numărul de locuitori ai Uzbekistanului este de două ori mai mare decît cel din Kazahstan şi de şase ori mai mare decît cel din Kîrgîzstan”, a precizat Kniazev.
În acelaşi timp, Uzbekistanul este considerată una dintre cele mai dificile ţări în planul parteneriatului strategic cu Rusia. Toate tentativele Moscovei de a cîştiga Taşkentul ca aliat sigur se izbesc de poziţia specială a Uzbekistanului faţă de o serie întreagă de probleme. Astfel, dezamăgit de activitatea Comunităţii Economice Euro-Asiatice (EvrAzEs), Uzbekistanul a părăsit această organizaţie.

O situaţie asemănătoare se înregistrează şi în cazul OTSC. Taşkentului nu-i convin planurile strategice ale organizaţiei în direcţie afgană, deoarece el personal preferă relaţiile bilaterale cu Afganistanul. De asemenea, Uzbekistanul nu are încredere nici în obiectivele OTSC în regiune şi din acest motiv a blocat posibilitatea amestecului OTSC în afacerile interne ale unuia dintre membrii organizaţiei fără o decizie unanimă a tuturor membrilor acesteia.

“Uzbekistanul se comportă ostentativ independent şi respinge aproape toate iniţiativele integraţioniste ale formatului postsovietic, însă aceasta nu înseamnă o aspiraţie spre autoizolare. Taşkentul este pragmatic şi precaut nu doar în relaţia cu republicile fostei URSS”, este de părere Kniazev. De exemplu, Uzbekistanul nu participă la iniţiativele panturcice conduse de Ankara, spre care aspiră Kazahstanul şi Kîrgîzstanul.

De asemenea, relaţiile Uzbekistanului cu Occidentul nu au perspective atît de îmbucurătoare precum afirmă unii. “Există precedente privind închiderea bazei militare americane în 2005 şi a alungării de investitori dintr-o serie de ţări. Deocamdată, Uzbekistanul preferă în locul formaţiunilor multilaterale formatul relaţiilor bilaterale, iar Rusia nu face excepţie”, subliniază Kniazev.

În opinia analistului Vladimir Paramonov, problema nu constă atît în dorinţa sau refuzul Uzbekistanului de a participa împreună cu Rusia la proiecte integraţioniste, ci în primul rînd în Rusia însăşi şi în calitatea discutabilă a acestor formaţiuni de integrare. “Dacă economia este principalul vector de integrare, atunci ce proiecte de locomotivă propune astăzi Rusia? Nu există propuneri serioase”, este de părere Paramonov.
La nivelul liderilor OTSC s-a vorbit deja despre uşa întredeschisă a organizaţiei pentru reîntoarcerea Uzbekistanului. În timpul summitului actual ar putea fi determinate anvergura şi condiţiile unei asemenea posibilităţi.

Principalul iniţiator al excluderii categorice şi ireversibile a Uzbekistanului din OTSC este preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko. În virtutea relaţiilor lor complicate cu Taşkentul, poziţia Minskului ar putea fi sprijinită de Duşanbe şi Bişkek. Poziţia Moscovei – şi, posibil, a Astanei – este mai realistă. “Misiunea lui Lavrov este de a găsi nu o formulă radicală pentru soluţionarea tensiunilor dintre Uzbekistan şi OTSC, ci o schemă care să-i lase Taşkentului spaţiu de manevră sau modificarea situaţiei”, a declarat Kniazev.