Rusia – în căutare de lider

Gazeta

De fapt, Rusia rămîne fără lider. Potrivit unui sondaj, pentru 16% dintre ruşi un lider ideal se asociază cu Petru cel Mare, iar pentru 12% – cu Stalin. Astfel, un “europenizator ferm” şi un “arhaizator autoritar” se alătură în conştiinţa neaşteptat de eclectică a rusului de mijloc.

La rîndul său, “bustul” lui Vladimir Putin a început să se clatine, dar, spre deosebire de principalul său contracandidat la prezidenţiale, Ghennadi Ziuganov, Putin figurează pe lista liderilor ideali, împărţind locul trei şi patru cu tovarăşul Lenin şi depăşindu-l pe noul său idol, Piotr Stolîpin: Lenin şi Putin au obţinut 4% popularitate, iar Stolîpin – 3%. Cu un punct mai jos se află Brejnev, Andropov şi, în mod firesc, Nikolai al II-lea. Lui Gorbaciov îi revine doar un procent.

Conştiinţa maselor tocmai de aceea este una de masă, pentru că se încurcă în diverse tipuri de lider.

În aceeaşi ordine de idei se construieşte şi atitudinea ruşilor faţă de lideri. De exemplu, potrivit unui studiu realizat de Centrul Levada, 51% dintre respondenţi sînt de părere că Stalin a jucat un rol pozitiv în viaţa ţării, iar 60% consideră că, prin perestroika pe care a iniţiat-o, Gorbaciov a făcut Rusiei mai mult rău decît bine. Brejnev a asigurat o dezvoltare stabilă a ţării, sînt convinşi 20% dintre respondenţi, iar alţi 24% consideră că iniţial a existat o dezvoltare favorabilă şi abia apoi stagnare. Creierul obosit al cetăţeanului rus nu întrezăreşte o legătură între natura “dezvoltării favorabile” şi cea a “stagnării păguboase”.

Rezultă astfel că Putin oglindeşte într-adevăr cel mai bine aspiraţiile rusului mediu: el a reuşit să asigure o “linişte statică”, la fel ca pe vremea lui Brejnev, a manifestat fermitate pe plan extern şi chiar vulgaritate, precum Stalin, a dezvăluit energia lui Petru I – este adevărat, conform logicii “Scopul final este nimic, mişcarea este tot”.

“Supa bine condimentată” se fierbe într-o stihie de mitinguri, în care vechi lider offline se confruntă cu noi lideri online, unde scriitori total nepolitizaţi se recalifică din ingineri ai sufletelor umane în atotstăpînitori ai “dumelor politice”, unde nu există Havel şi Walesa, în schimb există premise pentru apariţia de noi autorităţi. În pragul anului 2012, Rusia a rămas fără lider. Ţara i-a avut pe Gorbaciov, pe Elţîn, apoi pe Putin, care a umplut vidul de lideri format în jurul lui Boris Elţîn. Astăzi, Vladimir Putin s-a pomenit în situaţia lui Elţîn din 1999: în mod formal, Putin mai este lider şi chiar ar putea cîştiga alegerile, însă în practică el “a început să coboare de pe scenă”. Iar un lider nou nu există deocamdată.

Un asemenea lider putea deveni Dmitri Medvedev, însă la 24 septembrie el a exclus o asemenea posibilitate. De fapt, toţi au crezut în mod sincer că Putin va ajunge pînă în 2024, însă carisma sa nu a fost suficientă nici pentru a salva în 2011 partidul “Rusia Unită”. Din acest motiv, Putin a aruncat partidul puterii ca pe un balast, pentru a încerca să se distanţeze de Medvedev. Însă, nici măcar acest lucru nu-l va salva: potenţialul de lider al lui Putin tinde spre zero.

Deocamdată, nu are cine să umple acest vacuum, pentru că nimeni nu era pregătit pentru un asemenea gol: nici elitele, nici opoziţia, nici poporul. Rusia a rămas fără lideri şi fără autorităţile morale pe care le-a avut pe vremea perestroikăi.