Rugăciunea, „melodie a vieții”

Societatea omenească traversează un timp marcat de frenezia comunicării. Informații fără număr se succed rapid și nu pot fi asimilate sau diferențiate după criterii valorice. Unde se află azi locul în care oamenii să poată împărtăși impresii, meditații, roade ale unor îndelungate lecturi? În care să contemple clepsidra timpului, nisipul așternut în straturi fine pe pagini neatinse de penel? Unde se află azi, pentru căutătorii de adevăr ai secolului XXI, un loc de veghe și popas, de adăpost și odihnă, spațiu al marilor tăceri dincolo de care să se audă distinct vocea lui Dumnezeu?

E primăvară întârziată și pandemia pare că se stinge; semn bun, de „revenire la normalitate”. Doar natura își exprimă nevoia de a rămâne puțin în urmă, cumva intimidată și, printre ramuri, în adiere, străbate întrebarea: „de acum, va fi la fel ca înainte? Vor alerga oamenii din nou fără limite, fără oprire?”.

Neliniștea din lumea contemporană se regăsește în spațiul virtual. S-au „încins” rețelele de socializare în timpul pandemiei și nu par să se „răcorească”, zilnic sunt postate imagini, filmări, clipe imortalizate, ca și cum fiecare zi, din fiecare viață, se încearcă a fi păstrată, multiplicată la nesfârșit cu toată încărcătura ei de banal și sublim. A fost lansat, în urmă cu câțiva ani, jocul video denumit „Pokémon”, considerat periculos, în care lumea virtuală interfera cu cea reală și tineri atenți doar la vânătoarea de „pokémoni” pășeau pe străzi cu privirea la telefon, expuși la accidentări. În prezent, lumea virtuală uneori pare să ia locul lumii reale și nimeni nu consideră acest fapt riscant, periculos.

La fel, în sens invers, viața reală pătrunde treptat în spațiul virtual, populat acum cu magazine, bănci, arene sportive, firme ce oferă servicii… Și lumea religioasă s-a transferat online, mai ales în timpul pandemiei. Se caută moduri de exprimare în pas cu ritmul dezvoltării tehnologiei digitale și se deschid noi perspective propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu. Mesajul Scripturii este transmis și prin intermediul internetului, locul spre care se îndreaptă atenția unei părți din omenire.

Și azi, la fel ca în oricare timp, de peste 2000 de ani încoace, cuvântul Sfintei Scripturi vestit, studiat, aprofundat, Îl face cunoscut pe Dumnezeu. Asemeni primilor ucenici ai Domnului, apostolii de azi își propovăduiesc credința discret și simplu, fără să „fure” privirea. Și întinderile spațiului virtual conțin zone luminoase, frumos ilustrate, în care se vorbește despre Dumnezeu. Gadgeturi, telefoane, televizoare, milioane de ecrane artificial luminate prin combinații de pixeli aduc în suflete lumina adevărului, Lumina Spiritului Sfânt. Mesaje transmise online, reflecții, gânduri aduse acolo, seamănă semințe de credință în lumea reală.

Mai presus de religia predată, exprimată online, în lumea reală, Sfântul Părinte Francisc invită din nou în aceste zile la rugăciune neîntreruptă, la rugăciunea inimii rostită, ca în „Pelerinul rus”, prin repetarea invocației: „Doamne, Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, sau a altor invocații simple către Dumnezeu. „Rugăciunea, este respirația vieții”, spune Papa.

Biserica de rit bizantin se pregătește să primească lumina Spiritului Sfânt, să se reînnoiască strălucind de sfințenie la Rusalii. Și în ajunul primelor Rusalii, apostolii lui Hristos se aflau împreună, în rugăciune. În „casa unde ședeau ei” s-a deschis Cerul și „li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei” (Fapte 2,3). Rugăciunea este „focul sacru” ce însoțește omenirea, afirmă Sfântul Părinte. De aceea, pentru a fi cu Dumnezeu, și nu doar a vorbi despre El, credinciosul este chemat la rugăciune și nu doar personal, ci împreună cu alții: „Unde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu”. Viața în, și cu Dumnezeu, este posibilă doar atunci când rugăciunea devine „melodia vieții noastre”, cum frumos o numește Papa.

Prin rugăciune se restabilește ordinea în lumea reală și în cea virtuală. Atunci când se roagă, omul comunică direct cu Dumnezeu, Tatăl creator, Cel care cunoaște intimitatea ființei umane și o luminează, dacă persoana Îi permite. Chiar și spațiul virtual agitat, zgomotos, poate dobândi armonie, pentru că armonia se instalează în mințile celor ce creează acest spațiu, dacă ei se roagă. Doar rugăciunea poate transforma mediul online în „loc” de veghe și popas, de întâlnire cu Dumnezeu.

Rugăciunea presupune mai întâi ieșirea din virtual, revenirea în lumea reală cu bucuria împreună-viețuirii, nu în continuă agitație și alergare; presupune comuniunea oamenilor, a unora cu ceilalți și a fiecăruia cu Dumnezeu. În liniște interioară, prin meditație și înălțătoare rugăciune pământul poate deveni din nou, pentru oameni, fii ai lui Dumnezeu, loc de pace și har în care să poată să fie ascultat Cuvântul lui Dumnezeu rostit din veșnicie.

Viorica SABO