Rotarienii gherleni la sfîrşit de an

Aşa cum au început anul (întîlnire cu apreciatul actor bucureştean, Mircea Albulescu) tot aşa şi încheie (adică, cu un magnific concert de colinde) cei de la Rotary Club Gherla.

Da, în cursul anului 2012 au organizat zeci de manifestări cultural-artistice de mare importanţă în viaţa spirituală a urbei şi credem că puţine instituţii de profil pot ţine pasul cu ei. Activi şi deosebit de consecvenţi în tot ce fac, rotarienii gherleni (preşedinte dr. Remus Todea) s-au întîlnit cu publicul local în cadrul  serii de colinde „Gînd curat – sărbători de suflet”, reprezentaţie ce a avut loc la Casa Municipală de Cultură. Cu acest prilej au evoluat pe scenă grupul de colindători de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, îndrumaţi de prof. Ana Mureşan, Grupul vocal „Armonia” al Liceului Teoretic „Petru Maior”, condus de prof. Gyongyi Leleu, grupul Fundaţiei „Roşu şi Negru” din comuna Sic şi, ca o surpriză plăcută, grupul vocal ”Dor Năsăudean” de la Colegiul Economic din Năsăud (îndrumători: profesorii Ecaterina Raţiu şi Valer Fedorca, director: prof. Dorel Bidica). Invitatul special a fost Rafila Bărbos din Tg. Lăpuş, care a interpretat colinde şi urări de Anul Nou din inima Lăpuşului, aşa cu stă bine unui mesager al folclorului maramureşean. Totul a fost fumos şi dătător de speranţe pentru un an mai bun şi pentru un suflet curat.

Tot în ultimele zile ale anului 2012, artiştii amatori ai Casei Municipale de Cultură Gherla au încîntat spectatorii cu tradiţionalul concert de Crăciun şi Anul Nou. În repertoriu au inclus muzică corală (Corul Mixt „Corala Magna”, dirijat de prof. Valer Perşa), muzică de promenadă (fanfara condusă de Vasile Chiş) şi muzică populară (Grupul folcloric de copii „Zestrea”, îndrumat de Constantin Istici).

A fost o seară de vis, care a încheiat şirul de manifestări artistice de prestigiu organizate în cursul anului de Casa Municipală de Cultură.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.