Rotarienii gherleni îi sprijină pe elevii merituoşi

Clubul “Rotary” din municipiul Gherla (preşedinte Ioan Matei) a organizat în ultima perioadă foarte multe acţiuni umanitare, spre beneficiul tinerilor merituoşi din diferite domenii, dar a iniţiat şi multe manifestări culturale cu participarea unor artişti valoroşi din ţară şi din Cluj-Napoca (Dorel Vişan, Florin Piersic sau Mircea Albulescu).

Zilele acestea, rotarienii gherleni aduc bucurii copiilor, premiind elevii eminenţi din şcolile oraşului cu o excursie pe litoralul românesc. Astfel, în perioada 3-9 iulie 2012, 4 elevi premianţi de la Liceul “Ana Ipătescu” şi 4 elevi de la Liceul “Petru Maior”, avînd la final de an medii cuprinse între 9.80-10, participanţi la olimpiadele şcolare, vor beneficia de o vacanţă în staţiunea Costineşti.

Această acţiune a Rotary Club Gherla se adaugă celei de premiere, la sfîrşitul acestui an şcolar, a şefilor de promoţie de la cele trei licee din oraş, care au primit cîte 600 de lei pentru rezultatele obţinute la învăţătură. Un gest umanitar, care se adaugă la multiplele ajutoare donate oamenilor suferinzi în ultimii doi ani de membrii clubului.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.