Românii vor bucătării inteligente

Peste jumătate (54%) dintre românii care ar achiziţiona dispozitive inteligente pentru casă le-ar integra în bucătărie.

Conform studiului Reveal Marketing Research, 67% dintre români spun că intenţionează să cumpere dispozitive de tipul Smart Home, iar 63% sunt dispuşi să plătească pentru asta până la 3.000 de euro. Dintre aceştia, cinci din zece (54%) ar integra un astfel de dispozitiv în bucătărie, urmat de dormitor (25%) şi de living (18%).
Cei mai mulţi dintre respondenţi au afirmat că sunt dispuşi să investească în dispozitive inteligente şi îşi doresc în special electrocasnice de acest tip – cuptor, maşină de spălat etc. (53%), electronice smart – prize smart, întrerupătoare smart, tv smart etc. (50%) şi sisteme smart – sisteme de supraveghere sau automatizări smart (43%).
Peste o treime (38%) din totalul celor chestionaţi au spus că ar investi în automatizarea unei uşi, în timp ce eficienţa energetică se află pe locul doi, fiind menţionată de către 4 din 10 respondenţi.
Persoanele care declară că îşi doresc să integreze dispozitive inteligente în propria locuinţă cred că folosirea acestora contribuie la un trai mai confortabil (56%), precum şi la optimizarea spaţiului de acasă/eliminarea surplusului (47%), respectiv planificarea consumului şi reducerea risipei alimentare (46%).
Aproximativ 42% dintre locuinţele din România au deja integrate dispozitive inteligente, sufrageria fiind pe primul loc, cu mai mult de jumătate dintre opţiuni (52%). Topul este completat de bucătărie (25%) şi dormitor (28%).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut