România – pe locul 45 în lume la libertate economică

Hong Kong oferă cea mai mare libertate economică din lume, cu un scor de 8,97 din 10 puncte, iar România se clasează pe locul 45, cu un scor de 7,32 puncte, în creştere faţă de locul 51 pe care se situa anul trecut.


Potrivit raportului anual „Economic Freedom of the World: 2013”, realizat de institutul canadian de cercetare Fraser,m cele mai libere economii din lume sînt Hong Kong, Singapore, Noua Zeelandă, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Insulele Mauritius, Finlanda, Bahrein, Canada şi Australia. La polul opus se situează Venezuela (cu un scor de 3,93 puncte), Myanmar, Republica Congo, Zimbabwe şi Ciad.
În regiunea Europei Centrale şi de Est, Ungaria ocupă locul 27, cu un scor de 7,59 puncte, la egalitate cu Austria, Bulgaria se situează pe locul 49 cu un scor de 7,26 puncte, în scădere faţă de locul 47 ocupat anul trecut, Slovacia ocupă locul 36, Cehia – 52, Polonia – 59, Republica Moldova – 82, Grecia – 85, Slovenia – 97 şi Serbia – 104.
La nivel global, scorul libertăţii economice a crescut pînă la 6,87 puncte din 10, comparativ cu 6,74 puncte anul trecut.
„Legătura dintre libertatea economică şi prosperitate este evidentă: ţările cu cea mai mare libertate economică oferă oamenilor cea mai bună calitate a vieţii. Comparativ, ţările de la coada clasamentului sînt ţări unde regimuri opresive refuză cetăţenilor lor oportunităţile pentru creştere economică şi libertate personală”, se apreciază în raport. Raportul analizează gradul în care politicile şi instituţiile unei ţări susţin libertatea economică prin intermediul a 42 de indicatori care se grupează după 5 domenii majore: mărimea intervenţiei Guvernului în economie (determinată ca nivel al cheltuielilor guvernamentale, al impozitelor şi taxelor, întreprinderi publice), structura sistemului juridic şi protejarea drepturilor de proprietate, stabilitatea monetară, libertatea comerţului internaţional, reglementări în domeniul creditării bancare, al muncii şi mediului de afaceri. Un punctaj mai apropiat de 10 indică un nivel mai ridicat de libertate economică.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.