România nu este pe deplin mulţumită în privința Politicii Agricole Comune

România nu este pe deplin mulţumită de compromisul asupra pachetului de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC), însă acest acord trebuie încheiat cât mai curând pentru a putea finaliza programele naţionale strategice, a susţinut luni ministrul agriculturii, Adrian Oros, la reuniunea Consiliului de miniştri pentru agricultură şi pescuit de la Luxemburg. „Nu suntem pe deplin mulţumiţi de compromisul asupra pachetului de reformă, dar trebuie să încheiem acest acord cât mai curând şi să finalizăm programele naţionale strategice. Este foarte importantă dimensiunea ecologică şi socială a Politicii Agricole Comune, dar nu trebuie să uitam nicio clipă dimensiunea economică. Trebuie să mergem acasă să le spunem fermierilor care sunt condiţiile, care sunt regulile în următorii ani. Ei au nevoie de certitudini şi de resurse just alocate. Iar noi avem nevoie de fermieri stabili care să producă hrană sănătoasă şi accesibilă pentru consumatorul european”, a declarat Adrian Oros în intervenţia sa.

Ministrul a precizat că mai multe aspecte incluse în cadrul noii PAC, cum ar fi dimensiunea socială, merg în sens opus simplificării pachetului de reformă.

„Apreciem determinarea Comisiei şi a Preşedinţiei în a identifica un compromis asupra pachetului de reformă, dar considerăm că mai multe aspecte incluse în cadrul noii PAC, spre exemplu dimensiunea socială, merg în sens opus simplificării. Deşi ne-am exprimat dezacordul faţă de această nouă condiţionalitate, care nu intră în sfera de competenţă a Politicii Agricole, îmi exprim convingerea că în regulamentele secundare vom identifica formule de implementare, care să nu conducă la sancţionarea excesivă a fermierilor”, a susţinut Oros.

Ministrul a remarcat, în schimb, că un aspect important pentru buna gestionare a plăților directe îl reprezintă flexibilitatea și subsidiaritatea regăsite în modalitatea de aplicare a schemelor și măsurilor de sprijin a fermierilor.

„În acest context, apreciez eliminarea propunerii Parlamentului Euopean de plafonare a plăților directe și a investițiilor din pilonul 2, precum și a limitării doar la dimensiunea medie națională a exploatațiilor, cât și acordul atins la procentul minim de 10 % de reorientare a bugetului pentru plățile directe către fermele mici, mijlocii și de familie, care pentru noi sunt foarte importante. În spiritul compromisului putem accepta creșterea propusă de președinție la 35% pentru mediu în FEADR, dar considerăm în continuare că o contabilizare de minimum 60% din zonele cu constrângeri naturale (ANC) ar trebuie aplicată”, a spus ministrul agriculturii din România .

Referitor la investițiile în infrastructura de irigații, Adrian Oros a precizat că textul mai poate fi îmbunătățit și clarificat la nivel tehnic din perspectiva eligibilității investițiilor.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut