România – la cheu liniştit

ilie calianILIE CĂLIAN

ÎI laudă Băsescu pe Ponta?! Se zice că e păgubos să fii lăudat de Băsescu, întrucît o laudă a acestuia este nesinceră şi vădeşte un interes ascuns. Iată, vineri, preşedintele Băsescu l-a “lăudat” din nou pe Ponta. Sau aşa pare la prima vedere. De fapt, nu e prima oară cînd ,evocînd evoluţia din ultima vreme a României, pe plan politic şi economic, în context intern şi extern, Băsescu se laudă, de fapt, pe sine. Vineri, Băsescu a considerat necesar să comenteze cifrele Eurostat, ale cărui statistici arată că “România revine în rîndul ţărilor cu un deficit în parametrii Acordului de la Maastricht şi redevine o ţară credibilă pe pieţele internaţionale de capital”. Mai exact, România a înregistrat o datorie publică de doar 37,8% din PIB (iar- PIB-ul României nu e foarte mare, dar procentele rămîn procente) şi un deficit al bugetului de stat de 2,9% din PIB, adică sub 3%, cît se acceptă prin Acordul de la Maastricht (cît se acceptă unor ţări ca România, nu coloşilor din UE, cărora li se îngăduie mai mult ), dar şi, lucru asupra căruia Băsescu nu a insistat, un bilanţ încurajator în comerţ: exportul mai mare decît importul – pentru prima oară din 1989 pînă acum.

Neîndoielnic, sînt cifre încurajatoare. Numai că, şi de această dată, Traian Băsescu a considerat că este momentul să îşi aroge toate meritele. El ne-a reamintit că, în 2010, el, marinarul neînfricat în faţa uraganelor şi taifunurilor lumii economice, va avea grijă de “România, nava în furtună, pe care o să o pun la cheu liniştit”. Nu ştiu dacă Băsescu avea, atunci cînd spunea acest lucru, spiritul destul de liniştit pentru a putea înţelege că făcea, fără voie, un joc de cuvinte. Dar, conform opiniei multor economişti competenţi şi, neîndoielnic din perspectiva de azi, sub conducerea lui Băsescu, România s-a comportat, într-ade-văr, asemenea unui lacheu liniştit în faţa unor mari interese economico-financiare străine.

Băsescu se laudă cu faptul că – urmîndu-i “înţeleapta” hotărîre anunţată la 6 mai 2010, aceea a cumplitelor măsuri de “austeritate” -, România a făcut “un sacrificiu pe care puţine naţiuni din Europa l-au făcut” şi, iată, a scăpat de necazuri, a trecut de la un deficit bugetul de 9% la 2,9% (şi,cum spuneam, pentru prima oară după 1989, la excedent comercial). Fireşte, Băsescu nu-şi poate pune, nu este capabil să-şi pună, o întrebare simplă: care este deosebirea dintre el şi Ceauşescu în materie de “efort uriaş” şi “sacrificiu” al populaţiei României? În urma unor măsuri asemănătoare, Ceauşescu izbutise să plătească întreg împrumutul de la FMI, ba să şi mai lase în vistieria stratului, în decembrie 1989, sume serioase în dolari şi ruble, plus credite acordate unor ţări din lumea a treia şi pe care România de azi nu le mai poate recupera.

Băsescu se preface a nu înţelege că actuala guvernare – a USL, cu Victor Ponta prim-ministru, o guvernare care a dat peste cap “reţeta” austerităţii lui Băsescu (de fapt, a celor care l-au “ghidat” pe acesta, de la marile grupuri de interese financiare şi economice globale, la FMI), o guvernare care a pus accentul pe dezvoltare a izbutit să treacă de la dezastru şi stagnare la dezvoltare, că există deja premisele pentru a trece de la dezvoltarea prognozată de l,6%, în acest an, la peste 2% – ceea ce înseamnă că nu va fi deloc în situaţia de a lua sau măcar menţine anumite măsuri de austeritate.

Băsescu se preface, de asemenea, a nu fi auzit că pînă şi conducătorii FMI au recunoscut că politicile de austeritate pretinse de ei au fost greşite – din cauza unor erori grosolane de calcule teoretice – şi că exact acest FMI adresează celor mai importanţi decidenţi europeni, acei campioni ai austerităţii, pe care i-a urmat cu entuziasm Băsescu, recomandarea de a renunţa la austeritate pentru măsuri care să stimuleze consumul şi dezvoltarea.

Da, sub guvernarea dictatorială a lui Băsescu, România a ajuns “lacheu liniştit”, cu sacrificii inutile: se puteau găsi alte soluţii, mai ales că ţara nu era, cum tot spune Băsescu, într-o situaţie asemenea Greciei. Şi încă ceva, extrem de important: în acest an s-a ajuns la un excedent al contului curent, cu o creştere de 8% a exporturilor faţă de im-porturi – dar asta în condiţiile în care creşterea exporturilor în ţări dinafara UE este mai mare de 20% – aşadar, în condiţiile în care noua guvernare a înţeles să nu mai fie doar un “lacheu liniştit” , ci a căutat să-şi descopere propriile oportunităţi. Este exact lucrul pe care Bă-sescu a refuzat cu încăpăţînare să-l facă (amintiti-vă că a ţinut Amba-sada noastră în China fără ambasador timp de şapte luni!), în timp ce alte ţări din UE se “băteau” pe pieţele non-UE (cu Germania în frunte, ale cărei exporturi înafara UE depăşiseră 65%). Nu, creşterea economică, apariţia excedentului de cont curent şi încadrarea în 2,9% din PIB a deficitului guvernamental nu sînt creaţia inevitabilă a “înţelepciunii” economice a lui Băsescu. Iată, se pot)se puteau găsi alte soluţii, mai puţin dureroase.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.