România a fost vizitată de aproape 2 milioane de turişti străini

turismÎn primele 4 luni din acest an, România a fost vizitată de 1.975.000 de turişti străini, cifră aflată în creştere cu doar 1,1% faţă de cea înregistrată în perioada similară a anului trecut, majoritatea vizitatorilor străini (94,8%) provenind din ţări situate în Europa.

Majoritatea covîrşitoare a turiştilor străini care ne-au vizitat ţara în primele patru luni din acest an au provenit din Europa, iar mai bine de jumătate din totalul turiştilor străini au provenit din statele Uniunii Europene (63,9%). Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (32,8%), Bulgaria (24,5%), Germania (8,9%), Italia (7,5%), Polonia (4,8%) şi Austria (4,4%).

În perioada menţionată, în structurile de primire turistică au fost întregistrate 189.100 de sosiri, cifră aflată în creştere cu 6,9% faţă de cea din perioada similară a anului anterior. Dintre acestea, 78,2% au reprezentat sosirile turiştilor români şi numai 21,8% cele ale turiştilor străini, ponderile fiind apropiate de cele înregsitrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi în ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primare turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (82,3% din total), iar dintre aceştia 83,4% au fost cei din ţări care aparţin Uniunii Europene. Şi în privinţa înnoptărilor ponderile sînt apropiate: 77,4% din numărul total de înnoptări aparţine turiştilor români, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat doar 22,6% din total. Evident, şi din acest punct de vedere cea mai mare pondere au deţinut-o turiştii din Europa (82,8% din total), iar dintre aceştia 81,7% au venit din ţările ce aparţin Uniunii Europene.

Aprilie, lună slabă pentru turismul românesc

În aprilie s-a înregistrat un declin al sosirilor turiştilor străini, în această lună ţara noastră fiind vizitată de numai 553.500 de persoane din alte ţări, cu 7,6% mai puţine decît cele care au sosit la noi în aprilie 2012. Majoritatea acestora (94%) provin din ţări situate în Europa, din statele Uniunii Europene fiind înregistrate 63,3% din totalul sosirilor. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (30,5%), Bulgaria (25,2%), Germania (9,8%), Italia (7,6%), Polonia (5,0%) şi Austria (4,1%). În aprilie, în structurile de primire turistică au fost înregistrate 535.700 de sosiri (în creştere cu 4% faţă de cele din laprilie 2012), 75,8% dintre acestea aparţinînd turiţilor români, şi numai 24,2% turiştilor străini. Cea mai mare pondere au turiştilor străini au deţinut-o cei din Europa (81,4% din total), iar din aceştia 85,2% au fost din ţările membre ale Uniunii Europene.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.