Rolul Bisericii în diaspora, ca factor de coagulare a comunităţii, subliniat de secretarul de stat pentru culte

Rolul Bisericii în diaspora ca factor de coagulare a comunităţii a fost subliniat de secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi, la o reuniune de lucru interinstituţională, oficialul pledînd pentru întărirea cooperării dintre instituţiile statului şi Biserica Ortodoxă Română, relatează vineri Biroul de presă al Guvernului.

“Secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, a salutat interesul manifestat de către instituţiile reprezentate la reuniune pentru problematica gestionării relaţiilor cu românii aflaţi în afara graniţelor ţării, subliniind în acelaşi timp necesitatea identificării unor linii de acţiune convergente în activitatea desfăşurată de instituţiile cu atribuţii în domeniu”, relatează sursa citată.

El a subliniat rolul bisericii în diaspora ca factor de coagulare a comunităţii şi a remarcat necesitatea întăririi cooperării dintre instituţiile statului şi Biserica Ortodoxă Română, despre care a spus că, alături de celelalte culte religioase, “contribuie în mod semnificativ şi eficient la efortul de consolidare şi prezervare a profilului identitar spiritual şi naţional al românilor din străinătate”.

Au fost prezentate proiectele şi programele derulate de Secretariatul de Stat pentru Culte în direcţia sprijinirii parohiilor şi bisericilor româneşti din străinătate, subliniind rolul acestora ca centre de incluziune socială şi de prezervare identitară. Participarea la dezbateri a coordonatorilor din ultimele două decenii ai Secretariatului de Stat pentru Culte – Nicolae Brînzea, Laurenţiu Tănase, Adrian Lemeni, Gigel Ştirbu, a confirmat dezvoltarea organică şi continuitatea în aplicarea principiilor democratice care fundamentează poziţia statului român în relaţia cu cultele, inclusiv pe linia susţinerii active a dezvoltării acestora în cadrul comunităţilor româneşti din străinătate.

La reuniune au participat reprezentanţi ai principalelor instituţii implicate în elaborarea politicilor publice destinate comunităţilor româneşti care trăiesc în afara graniţelor ţării. Preşedinţia României a fost reprezentată de către Iulian Fota, consilier prezidenţial, iar din partea Guvernului a participat Luminiţa Odobescu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-ministru, Parlamentul României a fost reprezentat de Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, iar Stejărel Olaru, secretar de Stat, a reprezentat Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. La reuniune au mai luat parte reprezentanţi ai Patriarhiei Române, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii, Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.