Rocadă între clujeni. Daniel Buda este noul şef al Delegaţiei României din grupul PPE, înlocuindu-l pe Rareş Bogdan

Europarlamentarul Daniel Buda este de miercuri noul şef al Delegaţiei României din cadrul grupului Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European în urma unei decizii a eurodeputaţilor PNL de a-l înlocui pe Rareş Bogdan cu acesta şi în urma notificării grupului PPE, a anunţat miercuri pe o reţea de socializare eurodeputatul Siegfried Mureşan, care este vicepreşedinte al grupului PPE.

Copreşedinte al Delegaţiei României în grupul PPE va fi eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler.

„Începând de astăzi, europarlamentarul Daniel Buda este noul şef al Delegaţiei României din cadrul Grupului PPE. Sunt convins că Daniel Buda va conduce foarte bine delegaţia noastră. (…) Până acum, Daniel Buda a fost foarte activ în apărarea fermierilor români şi a fondurilor de coeziune pentru România. Vom lucra în continuare foarte strâns pentru a ne asigura că şi în următorii ani vom reuşi să obţinem cât mai multe fonduri din bugetul Uniunii Europene pentru autorităţile locale, pentru fermierii români şi pentru dezvoltarea României”, a afirmat Mureşan în postarea lui.

„Vom lucra cu celelalte delegaţii din Partidul Popular European pentru a genera majorităţi pentru decizii favorabile României”, a adăugat europarlamentarul PNL, care reprezintă şi nominalizarea la funcţia de premier a formaţiunilor PNL, USR şi UDMR.

„Delegaţia europarlamentarilor PNL din grupul PPE a decis să îl înlocuiască, la şefia delegaţiei române, pe Rareş Bogdan cu Daniel Buda. Astăzi am pus în aplicare această decizie prin notificarea grupului PPE. Daniel Buda a fost primit în această dimineaţă în cadrul grupului în calitate de nou şef al Delegaţiei României”, a mai precizat Mureşan.

Europarlamentarul Rareș Bogdan a devenit unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai premierului și liderului PNL, Ilie Bolojan, lansând atacuri sistematice la adresa deciziilor sale politice și economice. Bogdan conduce o aripă din interiorul partidului nemulțumită de actuala direcție impusă de conducerea PNL și despre care se zvonește că se va desprinde de partid.

Într-o declarație pentru Mediafax, Rareș Bogdan precizează: „Decizia nu e de azi. A fost o decizie luată acum 10 zile, în primul BPN după Congres, pentru că nu exista majoritate în vechiul BPN”.

Europarlamentarul PNL consideră că pe cei din tabăra Bolojan i-a deranjat prezența sa la întâlnirea Președintelui României cu șeful celui mai mare grup politic din PPE, Manfred Weber, acum două săptămâni. „Am însoțit toți premierii sau președinți de până acum, în ultimii șapte ani”, spune Rareș Bogdan.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.