Rezultate economice record pentru Salina Turda în 2022

Salina Turda, una dintre cele mai importante atracții turistice din România, a înregistrat în 2022 cifre economice record. Potrivit analizei activității de anul trecut, compania al cărei acționar unic este Consiliul local Turda, a avut o cifră de afaceri de 34.060.610 de lei, cu 30 la sută mai mare decât în 2019, anul de dinainte de pandemie considerat de referință pentru celebrul obiectiv turistic de la Turda.

Comparativ, cifra de afaceri a Salinei Turda a fost în 2020 de 13.342.913 de lei iar în 2021 de 23.442.434 lei. Din datele prezentate de reprezentanții Salinei în cadrul ședinței de miercuri a Consiliului local Turda reiese că profitul înregistrat de companie anul trecut a fost de 12.599.378 de lei în timp în 2019 societatea a făcut un profit de 8.115.549 lei. Reprezentanții Salinei au ținut să sublinieze că o parte din profit s-a datorat și vânzării de marfă, mai exact a vânzării de suveniruri. Astfel, în 2022 acest profit a fost de 1.620.873 de lei, dublu față de 2019 când s-au obținut 851.741 lei. Conform datelor prezentate, această creștere a profitului generat de vânzările de suveniruri s-a datorat măsurilor administrative cuprinse în planul de management.

Un al record înregistrat de compania de turism deținută de municipalitatea turdeană e legat de profitul obținut la finalul primului semestru. Astfel potrivit reprezentanților Salinei, în acest an a fost pentru prima dată când la finalul primelor trei luni s-a înregistrat profit.

Este vorba de o creștere cu 362 la sută a profitului în trimestrul întâi al anului 2023 față de trimestrul întâi din 2019.

Salina Turda are în prezent 137 de angajați iar cifrele din primele luni din acest an arată că rezultatele economico-financiare care vor fi obținute până la finalul 2023 vor fi mai mari decât cele din 2022.

Boom de turiști

Conform datelor furnizate de reprezentanții Salinei Turda, în 2022 s-a înregistrat un adevărat boom de turiști. Este vorba de 527.653 de persoane care au ales să vadă cel mai spectaculos subteran modelat de oameni, din lume. Dintre aceștia 354.466 au fost turiști români iar 90.968 străini.

Conducerea companiei își propune să atragă tot mai mulți vizitatori la Salină.

În acest sens au fost gândite o serie de investiții.

Printre planurile imediate de dezvoltare ale Salinei Turda se numără modernizarea pavilionului intrării principale de pe Aleea Durgău, precum și extinderea și modernizarea parcării din zonă.

Urmează modernizarea Minei Iosif

Primarul municipiului Turda, Cristian Matei spune că succesul societății se datorează strategiilor de marketing și dezvoltare, care, precizează edilul, au contribuit în mod semnificativ la perceperea Salinei Turda ca atracție turistică de top.

„Salina Turda a trecut printr-o transformare remarcabilă și a ajuns pe un trend puternic ascendent, atrăgând un număr tot mai mare de turiști în ultimii ani.

Succesul se datorează strategiilor de marketing și dezvoltare, care au contribuit în mod semnificativ la perceperea Salinei Turda ca atracție turistică de top.

A sosit momentul sã privim spre viitor și să ne gândim la dezvoltarea durabilă a acestui loc extraordinar. A fost întocmit studiul de fezabilitate pentru deschiderea și modernizarea Minei Iosif ceea ce este o dovadă clară a angajamentului nostru față de dezvoltarea continuã a Salinei Turda.

Vom consolida statutul acestei atracții turistice de top și vom atrage și mai mulți vizitatori, aducând o multitudine de beneficii orașului nostru. De asemenea, turismul în Salină contribuie la creșterea vizibilității municipiului nostru și la promovarea acestuia ca destinație turistică de top. Vom pune în valoare performanțele recente ale activității Salinei care sunt absolut remarcabile. Ținând cont de realizările fără precedent, atât instituționale cât și financiare ale obiectivului Salina Turda, putem afirma cu mândrie că Salina Turda este o carte de vizită a României!”, a transmis Cristian Matei.

Salina Turda este recomandată pentru tratarea rinitelor, a astmului bronșic, infecțiilor respiratorii, dar și a altor boli și afecțiuni. Salina Turda prezintă și zone de exploatație conice, care sunt specifice începuturilor mineritului în sare, dar și trapezoidale.

C.P.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut