Revoluţia gazelor de şist din România

Energy & Capital

România poate deveni în viitorul apropiat un lider energetic în zona Europei Centrale, în condiţiile în care, potrivit estimărilor Agenţiei americane de informaţii privind energia, România, Ungaria şi Bulgaria au împreună rezerve de gaze de şist de 538 de miliarde de metri cubi.

Anul trecut, România i-a concesionat grupului american Chevron suprafeţe însumînd 870.000 de hectare. Cu toate acestea, de curînd, Chevron şi-a suspendat operaţiunile de prospectare şi producţie a gazelor în România. Între timp şi alte companii, inclusiv Petrom, Romgaz, MOL, Sterling şi East-West, au devenit la rîndul lor interesate de oportunităţile din România.

În prezent, România depinde de importuri pentru a-şi acoperi aproximativ 20% din necesarul total de energie. România nu este doar cea mai mare piaţă de gaze naturale din Europa Centrală, dar şi cel mai mare producător din aceasta zonă. Gazele naturale reprezintă aproape 30% din consumul naţional de energie. Aproximativ un sfert din acest consum este importat din Rusia.

Deşi autorităţile române sînt favorabile exploatării gazelor de şist, în luna mai 2012 guvernul nou învestit a suspendat temporar acordurile de explorare pentru gazele de şist, aşteptînd rezultatele studiilor de mediu ale UE referitoare la acest domeniu.

Peste 2.000 de localnici au protestat recent la Bîrlad împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice de către compania americană Chevron. “Nu vrem ca exploatarea gazelor de şist să demareze din cauza metodei utilizate”, a declarat directorul organizaţiei pentru protecţia mediului Alma-Ro, Miruna Ralea.

Compania americană a primit certificate de urbanism de la Consiliul judeţean Vaslui pentru prospectarea a trei perimetre din judeţ, în vederea exploatării gazelor de şist. “Vorbim despre explorare şi nu exploatare şi sîntem în prima fază, de eliberare a autorizaţiilor de mediu pentru unul din perimetre”, a declarat o sursă din Ministerul Mediului. Înainte de a demara operaţiunile de explorare, Chevron va avea nevoie, în conformitate cu prevederile legale, de cel puţin două autorizaţii.

În cazul în care România, Ungaria şi Bulgaria îşi vor modifica poziţiile faţă de gazele de şist, este posibil ca Europa Centrală să înregistreze o revoluţie a gazelor de şist similară cu cea din America de Nord.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.